Prefectul din Covasna, Marius Popică, a anunţat că Prefectura a câştigat toate procesele împotriva autorităţilor locale privind înlăturarea unor steaguri şi inscripţii secuieşti de pe sedii. „Există câteva hotărâri judecătoreşti care se referă la arborarea unor steaguri pe clădirile consiliilor locale. Vreau să fim foarte corect înţeleşi: într-o ţară de drept, Prefectura trebuie să impună să se respecte legea, deci o hotărâre judecătorească nu poate fi comentată şi trebuie pusă în aplicare“, a declarat Marius Popică. Prefectul a declarat că au fost 55 de sesizări sau procese începute, iar o parte dintre ele au fost deja câştigate. „Absolut toate sesizările care au fost urmate în instanţă şi care au ajuns la nivelul unei hotărâri judecătoreşti definitive au fost în favoarea Instituţiei Prefectului. (…) Trebuie să se înţeleagă că nu avem nimic împotriva nimănui. Trebuie doar să respectăm hotărârea judecătorească şi legea“, a afirmat Popică. Acţiunile vizează îndepărtarea steagului secuiesc sau a celor ale localităţilor, precum şi înlăturarea inscripţiilor precum „Községháza“ (Casa comunei) sau „Városháza“ (Casa oraşului) de pe sediile instituţiilor publice.