Reprezentanţii Institutului pentru Politici Publice (IPP) au acuzat Ministerul Muncii că a încălcat drepturile persoanelor cu dizabilităţi prin adoptarea Programului de Interes Naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap. Potrivit IPP, Programul de Interes Naţional promovează instituţionalizarea/reinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi în servicii de tip rezidenţial de capacitate mare (80 de persoane), ceea ce încalcă drepturile persoanelor cu dizabilităţi la integrarea în comunitate şi la participarea la viaţa acesteia. Mai mult, programul nu permite finanţarea unor servicii la domiciliu sau a altor servicii comunitare de suport care să prevină instituţionalizarea, izolarea sau segregarea de comunitate a persoanelor adulte cu dizabilităţi. Reprezentanţii IPP au cerut Ministerului Muncii să modifice programul, subliinind faptul că acesta contravine principiilor Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România în 2010.