Institutul Oncologic Bucureşti (IOB) are medicamente, întrucât s-a intervenit continuu pentru a nu fi lipsuri, dar lucurile nu merg bine şi de aceea este nevoie de o nouă abordare, a declarat ieri ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, după ce a făcut un control în spitalele de pe platforma Fundeni. “Am făcut un control la Institutul Clinic Fundeni, la Institutul de Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu” şi la Institutul Oncologic Bucureşti. Este un preambul al controalelor mixte care vor începe, astăzi, în 77 de spitale. Spitalele au diverse probleme, dar se văd şi progresele”, a spus ministrul. Demnitarul susţine că la Institutul Oncologic Bucureşti se impune o nouă abordare, iar în zilele următoare va fi analizată situaţia unităţii sanitare. Ministrul a mai spus că programul naţional de radioterapie trebuie prins urgent în programul cu Banca Mondială. “Sunt convins că trebuie să avem un program naţional de radioterapie care să funcţioneze perfect. Radioterapia nu mai poate funcţiona aşa cum funcţionează acum, adică în câteva centre. IOB este sufocat de numărul mare de pacienţi care vin din toată ţara. 80% dintre pacienţii internaţi sunt din ţară. Institutul nu are cum să funcţioneze în aceste condiţii”, a adăugat ministrul, precizând că trebuie rapid identificate soluţii pentru ca unităţile sanitare similare să preia din pacienţii care vin în Capitală. Potrivit ministrului, Institutul de Oncologie din Iaşi nu funcţionează, deşi s-a spus că a fost dat în folosinţă, şi de aceea va merge să viziteze unitatea sanitară. “Dacă am avea mai multe centre pentru radioterapie, întrucât oamenii pot face radioterapie şi în alte spitale, atunci pacienţii nu ar mai fi nevoiţi să vină în Bucureşti”, a precizat Bănicioiu.