Instrument bancar destinat pensionarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Instrument bancar destinat pensionarilor

Economie 12 Martie 2013 / 00:00 498 accesări

Una dintre băncile existente pe piaţa românească s-a gândit să ajute, în felul său, persoanele de vârsta a treia. Millennium Bank a anunţat că a lansat Cont de Pensie, un serviciu care oferă pensionarilor acces gratuit la fonduri atât prin intermediul cardului de debit Visa Electron, cât şi prin serviciile Internet Banking şi Call Center. Instituţia bancară precizează că nu se solicită o sumă minimă pentru deschiderea contului. Mai mult, persoanele care deţin un astfel de cont beneficiază de zero comision de administrare lunară, zero comision pentru emiterea şi administrarea cardului de debit în primul an, retrageri gratuite de la bancomatele băncii şi zero comision de administrare pentru serviciile Internet Banking şi Call Center. Şi interogările de sold la bancomatele instituţiei vor fi, de asemenea, gratuite. De asemenea, clienţii care au un Cont de Pensie primesc reduceri de până la 30% când folosesc cardul ataşat contului pentru a plăti bunuri şi servicii la comercianţii parteneri ai băncii, prin intermediul Programului Discount.

Taguri articol


12