Președintele Klaus Iohannis nu descoperă apa caldă. El a înțeles că își poate upgrada puterea în cel de-al doilea mandat, utilizând biciul. Iar biciul este DNA. Experiența din ultimii 15 ani i-a dovedit eficacitatea. Acesta este motivul care stă la baza desființării Secției de investigare a infracțiunilor din justiție. Restul e poveste. Cătălin Predoiu a dat-o în bâlbâială. Asupra lui au exercitat presiuni, în sensul dinamitării SIIJ, atât Klaus Iohannis cât și Ludovic Orban. Bunul simț și cunoștințele pe care le are ca jurist îl determină să refuze. Dar lucrează sub presiune. Sub presiunea factorului politic. Este încolțit. Nu are încotro. Și, pe deasupra, este un om laș. Și oportunist. Tocmai de aceea în trecut a sărit dintr-o barcă politică în alta. Și tot sub presiune, sub presiunea lui Traian Băsescu, a măcelărit cele mai importante legi ale României și a scos prin procedură de urgență cele patru Coduri: civil, penal, de procedură civilă și de procedură penală. Nu este deloc întâmplător că tocmai Cătălin Predoiu a fost adus la portofoliul Justiției. Iar maurul își va face datoria. Dar cum? Strivit de propria lașitate și de presiunile lui Klaus Iohannis, care dorește din răsputeri un DNA pe post de poliție politică, care să îi aducă pe toți la ascultare, și pe ai lui și pe ai celorlalți, Cătălin Predoiu a găsit pentru moment un subterfugiu. Acest subterfugiu se numește memorandum.

Cui îi este adresat memorandumul prin care ministrul Justiției solicită desființarea Secției speciale? Aparent, Guvernului. Pentru că acolo a prezentat acest document. Ludovic Orban, dar și Klaus Iohannis se așteptau la cu totul altceva. La un text prin care Guvernul să-și asume răspunderea. Practic, la un text al noii legi de asumare. Și, în absența oricărei opoziții reale a PSD, ar fi greu de presupus că ar urma să fie introdusă o moțiune de cenzură, care să conducă la căderea Guvernului Orban. Dacă nu s-a făcut moțiune de cenzură pe legea bugetului, cu atât mai puțin se va face pe desființarea Secției speciale. Iohannis și Orban mizează pe prezumția că noua asumare de răspundere va trece ca prin brânză. Pentru că deja Guvernul s-a rodat și a devenit chiar experimentat în excluderea Parlamentului de la actul de legiferare. Numai că, iată, Predoiu s-a ferit să o facă din prima. Și astfel îi dă o gură de oxigen opoziției.

În mod logic, dacă există totuși vreo logică în maniera în care acționează partidele politice în România, desființarea Secției speciale printr-o asumare de răspundere ar trebui să primească o contrareacție pe măsură. În primul și în primul rând, mă gândesc la faptul că partidelor plitice nu le-a dispărut cu totul instinctul de conservare. Se știe foarte bine și de către toată lumea, și din această țară și din străinătate, că Secția specială reprezintă o sperietoare. Simpla ei existență poate inhiba nu actul de Justiție, așa cum susțin partizanii poliției politice, ci utilizarea Justiției ca instrument politic. De poliție politică. Ceea ce va presupune în pasul doi refacerea binomului SRI-DNA. Și apoi a binomului SRI-Înalta Curte. În felul acesta, Iohannis cel Nou, cel care se anunță a fi deosebit de energic în cel de-al doilea mandat, își va putea arăta cu adevărat mușchii.

Întârzierea produsă de Cătălin Predoiu prin recurgerea la subterfugiul cu memorandumul a creat spațiul de manevră necesar pentru contrareacția asociațiilor de magistrați. După cum se poate lesne observa, cei mai mulți magistrați – și mă refer aici în primul rând la judecători – doresc să existe o Secție specială. Ei sunt conștienți că onoarea lor, credibilitatea lor, prestigiul lor nu au decât de câștigat dacă există un instrument prin care derapajele grave ale unor procurori și judecători să fie sancționate așa cum se cuvine.

Această reacție a magistraților ar trebui să fie transformată de către partidele politice în combustibilul necesar pentru a reacționa și a se mobiliza la rândul lor. PSD s-a luptat pentru existența unei Secții speciale. A fost în prima linie. Și asta s-a întâmplat tot dintr-un instinct de autoapărare. Pentru că PSD a fost partidul cel mai lovit de binomul cu care a cochetat atât de mult timp. A fost pentru PSD un concubinaj nefericit. Care a creat în rândurile sale un număr mult prea mare de victime. O vreme PSD s-a jucat cu focul. Și s-a ars. După ce s-a despărțit de binom, a reușit să facă această Secție specială. Iar amploarea poliției politice s-a diminuat. De aceea, în special în a doua parte a mandatului, Klaus Iohannis a fost un președinte lipsit de putere. Pentru că el nu știe cum altfel și-ar putea exercita puterea, decât cu ajutorul instituțiilor de forță. Deci, în mod normal, PSD ar trebui să mobilizeze celelalte partide politice, pentru a contracara această operațiune, care doar temporar s-a împiedicat în Cătălin Predoiu.

Un al doilea partid, care s-a luptat pentru existența Secției speciale este astăzi cuibărit la putere alături de PNL. Cu membri activi în al doilea eșalon al administrației publice centrale. ALDE, prin vocea lui Călin Popescu Tăriceanu, s-a pronunțat de multe ori împotriva oricărei tentative de desființare a Secției speciale. Acest punct de vedere a fost prezentat drept o condiție sine qua non a sprijinului pe care îl acordă PNL-ului. Ce va face acum Călin Popescu Tăriceanu? Ce vor face membrii ALDE? Cum va reacționa electoratul ALDE când se va simți trădat? Deja a fost o problemă gravă legată de bugetul realizat de PNL prin asumarea răspunderii. Să ne amintim cum același Călin Popescu Tăriceanu a avertizat că asumarea răspunderii pe buget este un sacrilegiu. Care nu va fi tolerat de ALDE. Dar sacrilegiul a fost tolerat.

PMP s-a pronunțat și el în repetate rânduri împotriva desființării acestei secții. Ce va face în continuare? Va face ce a făcut și la buget? Adică nimic?

O moțiune de cenzură poate fi inițată de oricine. Și poate fi introdusă cu condiția de a fi strânse suficient de multe semnături. Îndrăznește cineva? Sau deja puterea lui Iohannis cel Nou își spune cuvântul?