Rusia va începe să construiască, de anul viitor, o insulă artificială de lux în largul coastei staţiunii Soci din sudul ţării, proiectul urmînd a fi gata pînă în 2014, cînd vor fi organizate Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, relatează Sky News. Micul arhipelag, numit Insula Federală, va fi construit în Marea Neagră, va costa peste trei miliarde de lire sterline şi se va întinde pe 350 de hectare. Aici vor fi construite mai multe hoteluri, două porturi, un parc acvatic şi vile de lux. Rîuri artificiale vor străbate complexul, care va reprezenta o imitaţie a reţelei hidrografice a Rusiei. Proiectul seamănă cu cele din Emiratele Unite Arabe, pentru că este realizat de aceiaşi arhitecţi olandezi care au lucrat şi la Insulele Palm şi World din Dubai.
“Chiar dacă nu am deschis sezonul de vînzări, am observat că există un mare interes în a obţine proprietăţi pe insulă”, a spus purtătorul de cuvînt al dezvoltatorilor, Alexei Butsailo. “Ţinta principală sînt ruşii, care vor să locuiască lîngă mare”, a precizat acesta. Acest proiect a apărut într-o perioadă în care Rusia cunoaşte un boom economic, datorită preţurilor foarte mari la energie. Ţara deţine, în prezent, al doilea cel mai mare număr de miliardari din lume, după SUA. Soci este o staţiune foarte populară, în care se investeşte masiv pentru pregătirea Olimpiadei de Iarnă din 2014, construindu-se intens de-a lungul coastei. Şi premierul rus, Vladimir Putin, are o casă de vacanţă în apropierea staţiunii.