INTERZIS LA PLECĂRI. Ninsoarea de duminică a dat peste cap planurile oficialilor de la FC Farul, care ar fi trebuit să se reunească ieri, la Constanţa, pentru prima oară în acest an. Din cauza drumurilor grele, conducerea grupării de pe litoral se va întâlni în noua formulă abia în această dimineaţă, urmând să aibă primele discuţii cu antrenorul Ştefan “Mourinho”Stoica în privinţa lotului de jucători pentru retur. „Sunt mulţumit de programul de pregătire. Ni s-a asigurat tot ceea ce aveam nevoie. În privinţa lotului, nu-mi doresc mai mult de 25 de jucători. Ştiu că unii vor fi nemulţumiţi, pentru că vor rămâne în afara lotului, dar nu poţi face performanţă cu un grup prea mare de jucători. Una dintre priorităţi va fi aducerea unui fundaş central, pentru că a plecat Papp, un internaţional de tineret cu experienţă. Avem deja câteva variante şi sper să rezolvăm rapid această problemă. În schimb, pentru moment, nu pleacă niciun jucător. Am auzit că sunt oferte, dar nu poţi merge în Liga I dacă pierzi cei mai valoroşi jucători”, a declarat “Mourinho”.
MĂŢEL, ÎN STAND-BY. Curtat atât de cluburi din străinătate, cât şi din ţară, căpitanul Farului, Alexandru Măţel, ar putea rămâne şi în retur la gruparea de pe litoral, preţul stabilit de conducerea clubului, 400.000 de euro, blocând pentru moment plecarea sa. „Ştiu că Steaua s-a interesat de mine în această perioadă de vacanţă şi că a rămas de actualitate şi oferta spaniolilor de la Almeria, dar, până nu voi primi o hârtie din partea Farului, cu suma clară de transfer, nu vor demara negocierile. Dacă nu se va concretiza nicio ofertă, voi rămâne în continuare la Constanţa pentru a pune umărul la promovare”, a spus Măţel. Fundaşul dreapta în vârstă de 21 de ani este convins că lupta în returul Ligii a II-a se va da între trei echipe. „Va fi bătaie mare la promovare, dar cred că pentru primele două locuri în Seria I ne vom lupta noi, Sportul Studenţesc şi Petrolul Ploieşti. Startul în retur va fi extrem de important pentru noi, pentru că vom juca împotriva contracandidatelor şi, dacă nu vom câştiga, va fi greu să recuperăm diferenţa până la finalul campionatului”, a adăugat Măţel.