Întâlnire de suflet cu Sofia Vicoveanca

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întâlnire de suflet cu Sofia Vicoveanca

Cultură 29 Iulie 2010 / 00:00 498 accesări

Pentru a veni în sprijinul românilor afectaţi de furia apelor, Arhiepiscopia Tomisului a organizat, marţi seară, în ziua în care ortodoxia l-a prăznuit pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, o întâlnire de suflet cu iubitorii ortodoxiei şi ai cântecului popular de la malul mării, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor. În cadrul evenimentului, care s-a bucurat de sprijinul instituţiei gazdă, peste 700 de persoane au aplaudat-o îndelung pe doamna cântecului popular bucovinean, Sofia Vicoveanca, ce a răspuns, astfel, invitaţiei Înaltpreasfinţitului (IPS) Teodosie, Arhiepscopul Tomisului, de a susţine un concert de binefacere în oraş. Timp de două ore, numerosul public a fost purtat într-o călătorie fascinantă în frumosul univers al tradiţiilor autohtone. Pentru a ilustra forţa exemplului, cântăreaţa a donat, pe scenă, o sumă de bani pentru semenii loviţi de vicisitudinile naturii.

Sofia Vicoveanca a apărut pe scenă în aplauzele generale. După ce a mulţumit organizatorilor şi publicului, şi-a început repertoriul cu cântecul „Bucovină, mândră floare”. „Acolo îmi sunt cântecele, acolo mi-i costumul, acolo mi-e graiul. În Bucovina se află la fiecare pas câte o mănăstire, bisericuţă sau loc de rugăciune şi de pomenire. De acolo vă aduc salutul gospodarilor, urări de bine, de sănătate, de iubire, de linişte de belşug şi tot ce vă doreşte sufletul”, a spus îndrăgita solistă, fără a-şi ascunde bucuria revederii cu publicul constănţean. Reputata cântăreaţă s-a apropiat de sufletele constănţenilor, ca de fiecare dată, cu emoţie şi sfială, prezentându-se, însă, şi sub alte forme artistice: auditoriul a putut savura melodii mai vechi sau mai recente, reunite în ultimul său disc, intitulat „Singură îmi fac voie bună” . Momentele de emoţie şi trăire creştină au fost înnobilate cu poezii din cel de-al treilea volum al artistei, intitulat „Taine în adânc păstrate”, lansat anul trecut - când a aniversat cinci decenii în slujba cântecului popular autentic - pe care l-a lansat la finalul recitalului.

„Un artist complet!” „Am organizat această întâlnire şi pentru a fi solidari cu cei care se află în suferinţă şi pentru a înţelege ce înseamnă să fim cu toţii ca o familie”, a menţionat IPS Teodosie. „Sofia Vicoveanca este un artist complet: cântă, scrie, desenează şi mai ales comunică cu publicul larg. Este un om cu totul aparte: de-o bună-cuviinţă nemaiîntâlnită. Niciodată nu a avut în repertoriul său, nici chiar la nunţi sau în alte împrejurări, decât folclor autentic, bună-cuviinţă şi cuvinte măsurate în tot ceea ce a spus şi a scris. De-aceea, iată, am adus un model pentru oameni. Este o persoană care ţine rânduielile Bisericii: ţine posturile, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, are milă de oameni şi îi iubeşte cu adevărat. Este tulburată atunci când vede răutate, dar cu rugăciunea îi trece orice tulburare, ştiind că Dumnezeu învinge cele rele. Pentru noi, Sofia Vicoveanca este un reper moral şi artistic”, a adăugat Arhiepscopul Tomisului.

„Dumnezeu să vă apere, să vă ajute, să vă mângâie sufletele! Ploaie la vreme şi roadă bogată! Ştiţi cum e cu ploile, nu e cum vrea omul, ci cum vrea... Domnul! Aşa că, să nu ne supărăm, când e prea cald, vrem răcoare şi când e ploaie multă, vrem secetă: să ne împăcăm cu toate şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruieşte! Vă ţuc sufletul!”, este mesajul îndrăgitei cântăreţe transmis, prin intermediul cotidianului Telegraf, tuturor constănţenilor!

Taguri articol


12