Întâlnire de „ultim moment” între Băsescu şi Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eşecul vizitei în SUA

Întâlnire de „ultim moment” între Băsescu şi Obama

Politică 19 Septembrie 2011 / 00:00 357 accesări

FATIDICA ZI DE 13 SEPTEMBRIE Vizita preşedintelui român în SUA la Casa Albă a iscat multe controverse, cu atât mai mult cu cât în programul preşedintelui american Barack Obama nu era specificată nicio întâlnire cu Traian Băsescu. Analistul Liviu Turcu consideră că vizita la nivel înalt a preşedintelui român în SUA a avut la bază o idee bună, aceea de a impulsiona relaţiile bilaterale, în schimb a fost „prost executată, atât din punct de vedere politic, cât şi diplomatic”. Mai întâi, a explicat că vizita lui Băsescu la Casa Albă a fost, de fapt, o întrevedere de lucru şi nu o vizită de stat, pentru că aceasta ar fi impus respectarea unor reguli definitorii sub aspectul protocolar al SUA. Conform protocolului, există trei tipuri de vizite la nivel înalt, în ordine descrescătoare ca importanţă pentru relaţiile bilaterale: vizită de stat, vizită oficială şi vizită de lucru. Mai mult, analistul spune că cele două părţi cad de acord asupra unui tip de vizită efectuat care reflectă „sub aspect politic importanţa pe care ţara preşedintelui oaspete o ocupă în acel moment pe agenda priorităţilor administraţiei americane”, ceea ce nu se poate spune şi despre întrevederea lui Obama cu Băsescu, care s-a decis pe ultima sută de metri. „Faptul că pe agenda oficială a programului Casei Albe nu a existat pentru marţi, 13 septembrie, un punct specificând întâlnirea celor doi preşedinţi trimite un mesaj diplomatic destul de clar observatorilor politici. Întâlnirea a avut loc în mod intempestiv ca program, sugerând faptul că partea americană a trebuit „să facă loc în ultimul moment” întâlnirii cu preşedintele român, fie ea şi cu durata de o jumătate de oră”, a mai declarat Turcu, amintind că vizita de săptămâna trecută a avut loc după alte două încercări eşuate ale părţii române de a convinge partea americană de o întâlnire între cei doi şefi de stat.

„VIZITĂ... CU ORICE PREŢ” Una dintre concluziile analistului este că partea română, respectiv conducerea politică, „a dorit cu orice preţ” realizarea întâlnirii „în scopul unei evidente capitalizări politice pe plan intern”. „Scuza că 2012 este an electoral prezidenţial în SUA şi, deci, dacă vizita nu are loc în 2011 se pierde o mare oportunitate politico-diplomatică nu face decât să întărească impresia absenţei unei agende a convorbirilor de real interes pentru partea americană, adică o prelungire a inadecvărilor preparatorii anterioare sau lipsei de \'imaginaţie politico-diplomatică\' a centrului decizional politic românesc”, crede analistul. Problema autorităţilor de la Bucureşti, crede Turcu, este că în continuare „fac erori însemnate în procesul înţelegerii configuraţiei politice, economice, financiare şi chiar militare a spaţiului european şi a regiunii Balcanilor”. „Nu au reţinut (n.r. - autorităţile), de pildă, faptul nu tocmai întâmplător că, deşi a semnat un Parteneriat Strategic în 1997, până în septembrie 2001 el a rămas practic neimplementat”, le-a reamintit analistul guvernanţilor. Concluzia finală a analistului, după vizita lui Băsescu în SUA, este că „actuala relaţie bilaterală este excelentă doar la un singur capitol, cel militar şi de schimb de informaţii operative, în rest rezultatele sunt foarte modeste”.

Taguri articol


12