Preşedintele SUA, Barack Obama, s-a întâlnit, miercuri seara, timp de mai mult de o oră, cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, la câteva ore după ce a respins, de la tribuna ONU, cererea de aderare a unui stat Palestina. ”Preşedintele Obama i-a împărtăşit preşedintelui Abbas opoziţia sa faţă de un proiect palestinian de a merge în Consiliul de Securitate, abilitat să statueze cu privire la cererile de aderare la ONU”, a declarat Nabil Abu Rudeina, purtătorul de cuvânt al lui Abbas. ”Preşedintele Abbas i-a explicat preşedintelui Obama poziţia palestiniană privind demersul la Consiliul de Securitate şi comunicatul Cvartetului pentru Orientul Mijlociu (SUA, Rusia, ONU şi UE), aflat în discuţie pentru o revenire la negocierile de pace cu Israelul”, a adăugat purtătorul de cuvânt. În cursul dimineţii, preşedintele american a discutat cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Miercuri, palestinienii s-au declarat pregătiţi să aştepte până ce Consiliul de Securitate va decide asupra cererii de aderare la ONU a unui stat palestinian, dar au precizat că sunt dispuşi să studieze alternative, precum propunerea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, de a acorda Palestinei statutul de stat observator non-membru al ONU, în paralel cu negocieri pentru un acord definitiv de pace, într-un an. Barack Obama a declarat miercuri dimineaţă că nu există nicio soluţie rapidă pentru obţinerea păcii în Orientul Mijlociu, respingând, de la tribuna ONU, demersul palestinienilor pentru recunoaşterea statului lor. ”Pacea nu va veni prin declaraţii şi rezoluţii ONU. Dacă ar fi fost atât de uşor, deja s-ar fi întâmplat până acum”, a declarat Obama în discursul rostit la Adunarea Generală ONU de la New York. SUA, un aliat apropiat al Israelului, au avertizat că îşi vor exercita dreptul de veto în Consiliul de Securitate, în cazul oricărei cereri de admitere la ONU a unui stat Palestina. Abbas a informat că va prezenta o asemenea cerere, astăzi.
Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a apreciat miercuri că votul din Consiliul de Securitate al ONU va avea loc abia peste câteva săptămâni, adăugând că această perioadă poate fi folosită pentru elaborarea unei strategii.