Preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi liderul nord-coreean, Kim Jong-Il, au început o rundă de discuţii, ieri, la Ulan-Ude, în sud-estul Siberiei, la 5.500 kilometri est de Moscova. Kremlinul nu a furnizat detalii privind această întâlnire la nivel înalt, înconjurată de extremă discreţie însă majoritatea analiştilor politici consideră că discuţiile se vor axa pe programul nuclear nord-coreean şi cooperarea în domeniul energiei. De altfel, scopul real al vizitei lui Kim Jong-Il, care din motive de securitate a sosit sâmbătă în Extremul Orient rus, cu un tren blindat, nu a fost anunţat.
Liderul de la Phenian se află de marţi în capitala republicii ruse Buriatia, cu populaţie majoritar budistă, în vederea acestei reuniuni. Se crede că liderul nord-coreean va cere Moscovei un ajutor de urgenţă pentru ţara sa, care se confruntă cu o gravă criză alimentară, din cauza unor recente inundaţii devastatoare şi a izolării pe plan internaţional la care este supusă Coreea de Nord. În urmă cu două luni, Kim Jong-Il s-a deplasat în China, în încercarea de a obţine un ajutor economic de la aliata tradiţională a RPDC. Săptămâna trecută, Moscova a anunţat că-i va oferi RPDC un ajutor umanitar constând în 50.000 de tone de grâu, primele livrări urmând să se încheie în septembrie. Ieri, preşedintele rus a încheiat un acord cu liderul de la Phenian, pentru construcţia unei conducte de export al gazului către Coreea de Sud. Coreea de Nord a purtat negocieri cu compania rusă Gazprom, pentru construcţia unei conducte pe teritoriul său, către Coreea de Sud. Potrivit presei de la Seul, acordul ar putea aduce 100 de milioane de dolari anual Phenianului.
Vizita lui Kim Jong-Il în Rusia intervine după o serie de întâlniri la nivel înalt între reprezentanţi ai Phenianului, Washingtonului, Seulului şi Beijingului, în scopul relansării negocierilor în format de şase privind programul nuclear al RPDC, negocieri blocate din decembrie 2008. Liderul nord-coreean i-a spus preşedintelui rus că Phenianul este dispus să reia negocierile în şase privind denuclearizarea peninsulei coreene, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse. Dosarul nuclear nord-coreean este un subiect delicat de discuţie, întrucât Rusia face parte din negocierile în şase, suspendate în aprilie 2009, când Phenianul s-a retras în semn de protest faţă de decizia ONU de a condamna testele sale cu rachete. Coreea de Nord nu are dreptul să desfăşoare teste nucleare sau balistice, în baza Rezoluţiei 1718 a ONU, adoptată după primul test atomic al Phenianului, din 9 octombrie 2006. Însă, în 25 mai 2009, ţara a făcut un al doilea test nuclear, urmat de lansarea mai multor rachete cu rază scurtă de acţiune şi a ameninţat că îşi va consolida arsenalul atomic, pentru a contracara ceea ce numeşte ”politicile ostile ale SUA”.