Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) omagiază astăzi, de la ora 12.30, personalitatea fostului său director, regretatul cercetător Adrian Rădulescu, de la a cărui naştere se împlinesc, pe 16 august, opt decenii. Evenimentul comemorativ „80 de ani de la naşterea arheologului Adrian Rădulescu (1932-2000)” va avea loc în aula MINAC care-i poartă numele.
IN MEMORIAM ADRIAN RĂDULESCU Arheologul Adrian Rădulescu s-a născut pe 16 august 1932, în comuna Dorobanţi, judeţul Călăraşi, în familia preotului Vasile Rădulescu. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, specializarea Istorie veche şi Epigrafie (1951-1956), acesta şi-a legat numele de cel al instituţiei muzeale de la malul Mării Negre. La muzeul constănţean a fost, pe rând, muzeograf, şef de secţie (1965), director adjunct (1968) şi director (1969 - ianuarie 1990 şi octombrie 1992 - 5 mai 2000).
Ca arheolog, Adrian Rădulescu a participat la săpături şi a condus şantiere de interes naţional, iar rezultatele acestor cercetări au fost valorificate în numeroase studii şi monografii. De asemenea, între anii 1974-1977, Adrian Rădulescu a coordonat lucrările de restaurare a monumentului de la Adamclisi. Ca o recunoaştere a valorii sale profesionale, cercetătorul a fost preşedinte al numeroase foruri dedicate muzei Clio, pe care a slujit-o până în ultima clipă a vieţii, pe 5 mai 2000.
Nu trebuie uitat nici faptul că prof. univ. dr. Adrian Rădulescu a avut un rol decisiv la înfiinţarea Universităţii „Ovidius”, fiind, totodată, primul rector al instituţiei de învăţământ superior, în perioada 1990-1991.
„TOMIS. COMENTARIU ISTORIC ŞI ARHEOLOGIC” Evenimentul „In memoriam” Adrian Rădulescu va continua cu lansarea volumului bilingv (română-engleză) „Tomis. Comentariu istoric şi arheologic”, semnat de Livia Buzoianu şi Maria Bărbulescu şi apărut în condiţii grafice deosebite la editura „Ex Ponto”.
La manifestarea ce se va desfăşura sub egida MINAC este aşteptat publicul interesat de istoria cetăţii de la malul mării.