Întâlniri la Ministerul Educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întâlniri la Ministerul Educaţiei

Social 26 Ianuarie 2013 / 00:00 472 accesări

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, au stabilit vineri, calendarul şi agenda temelor aflate în discuţie pentru săptămâna viitoare. Astfel, printre subiectele care vor fi discutate începând de luni se numără şi mobilitatea personalului didactic, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de Administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.



12