Întăriri la Săgeata Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întăriri la Săgeata Năvodari

Sport 14 Ianuarie 2011 / 00:00 745 accesări

Aflată în luptă pentru promovarea în prima ligă la fotbal, după ce a încheiat turul actualului sezon pe locul secund în clasamentul Seriei I a Ligii a II-a, Săgeata Năvodari este la un pas să dea o lovitură pe piaţa transferurilor. Echipa pregătită de Aurel Şunda are şanse mari să-l înregimenteze pe Răzvan Dîlbea, căpitanul formaţiei Unirea Alba Iulia. Curtat de echipe din Liga I, jucătorul în vârstă de 29 de ani, care poate juca atât fundaş central, cât şi mijlocaş defensiv, a ajuns ieri la Năvodari, iar azi se va antrena pentru prima oară sub comanda lui Şunda. Dîlbea, care ar putea veni la Năvodari din postura de jucător liber de contract, are 1,83 m, şi-a făcut junioratul la Metalul Aiud şi U. Cluj, iar ca senior a evoluat până în 2006 la Tricolorul Breaza, de unde a fost transferat de Unirea Alba Iulia. În cele patru sezoane şi jumătate petrecute în Ardeal a bifat 114 partide, dintre care 32 în ultimul sezon de Liga I, marcând 26 de goluri. În plus, năvodărenii ar putea achiziţiona în zilele următoare alţi doi jucători, Sebastian Petruş, un fundaş dreapta în vârstă de 22 de ani, de la Poli II Timişoara, şi Răzvan Costachi, în vârstă de 21 de ani, care poate evolua pe banda stângă, atât ca mijlocaş, cât şi ca fundaş. Ultimul vine de la Autocatania Caransebeş, însă a mai fost la Săgeată în urmă cu un sezon. Cei doi au ajuns ieri la Năvodari şi vor începe azi pregătirea alături de noii coechipieri.

Taguri articol


12