Peste 1.500 de zboruri au avut întârzieri cuprinse între 45 şi 180 de minute, în primele două luni ale anului, dintre acestea 1.173 fiind curse internaţionale cu plecare din şi înspre România, arată datele publicate, marţi, de o companie dedicată rezolvării cererilor ...
Monitorul Oficial a publicat normele de aplicare ale programului „Masa caldă în şcoli“, după ce au trecut 5 luni de la începerea anului școlar. Urmează procedurile de licitaţie şi achiziţie, proceduri care ar putea întârzia şi ele mai mult de două luni împlementarea ...
Ministrul Muncii, decizie de ultimă oră după întârzierea plăţii pensiilor! Ministrul a cerut Poştei să prelungească programul de lucru inclusiv sâmbătă, astfel încât banii de pensie să ajungă în toată ţara. Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna ...
Pasagerii zborului 643 București-Cluj stau de mai bine de două ore în avion, încălcându-li-se astfel toate drepturile. Însoțitoarele de zbor bâlbâie motive (se caută bagajele unor persoane care au renunțat la zbor și este așteptat un controlor)! Nimeni nu oferă nicio ...
Un constănţean încearcă, prin intermediul cotidianului nostru, să îşi facă auzită vocea, ignorată până acum de administraţia locală. Nu că ne-ar mira o atare abordare din partea onor Primăriei Municipiului Constanţa care pare că reprezintă pe oricine altcineva în afară de noi ...
Un ministru britanic a făcut un gest fără precedent: şi-a depus demisia pentru că a întârziat un minut la şedinţa parlamentului la care urma să răspundă la interpelările opoziţiei. Este vorba despre ministrul britanic al Dezvoltării Internaționale, Lordul Michael Bates ...
Românii nu-și cunosc drepturile! Mai îngrijorător este că, la nivel mondial, oamenii, în general, nu știu ce drepturi au. Potrivit unui studiu doar 2% din populația globului își cunoaște drepturile. Fenomenul a fost constatat de fondatorii unei platforme online care se ocupă de ...
România este una dintre țările est-europene cu numărul cel mai redus de facturi achitate la timp, alături de Grecia, Rusia, Bulgaria și Slovacia, se arată într-un studiu al EOS KSI. Totuși, circa trei sferturi dintre facturi sunt plătite la timp de către consumatorii români, iar companiile ...
Există concurență în transportul feroviar românesc; capitalul privat reprezintă 20% din piață, în linie cu alte state din UE. Din păcate, doar pe câteva rute importante există competiție reală între operatori. În rest, vorbim despre imperiul CFR Călători. Și totul ...
Premierul Sorin Grindeanu le-a spus miniștrilor, joi, înaintea ședinței de guvern, că, din cauza faptului că bugetul nu a fost promulgat, există riscul ca măsurile din programul de guvernare să fie puse sub semnul întrebării. "Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că vă continuați ...
Discuțiile privind criza siriană, implicând Rusia, Iranul și Turcia, care urmau să înceapă miercuri, la Astana, au fost amânate cu o zi, a precizat ministerul de Externe al Kazahstanului, citat de Reuters. Delegațiile reprezentând guvernul sirian și grupurile rebele au ajuns deja la ...
Un avion al companiei Wizz Air, care trebuia să decoleze de pe Aeroportul Intenațional „Henri Coandă”, la ora 6, către Roma, a amânat plecarea cu 5 ore, din cauza unei defecțiuni la aeronavă, a declarat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti ...
Fericirea care a cuprins atât Europa, cât și Canada după ce valonii din Belgia au acceptat semnarea acordului comercial UE - Canada, CETA, a fost ușor umbrită de un ghinion, duminică, tocmai în ziua cea mare a parafării acordului ce va permite, printre altele, călătoria fără vize în ...
Plata daunelor RCA în termenul legal de zece zile s-a făcut doar pentru 51,16% dintre dosare, durata medie fiind de 19,3 zile/dosar, arată un raport al ASF. Între iulie și decembrie 2015, asigurătorii români au deschis aproape 117.000 de dosare de daună pentru polițe RCA, cele mai multe daune ...
Conducerea CFR Călători a dispus o anchetă privind situaţia din 20 iunie a defectării locomotivelor trenurilor IR 1822 Arad - Mangalia şi IR 1582 Constanţa - Bucureşti Nord. Cele două trenuri au rămas blocate ore în șir în câmp, din cauza furtunilor violente care au dărâmat copaci ...
La doar câteva zile după ce reprezentanții CFR Călători s-au lăudat că au introdus un tren care va lega România de Grecia a avut loc un incident care nu le face deloc cinste celor de la CFR. Un tren care circula pe ruta Constanța - București, plin cu sute de pasageri - cei mai mulți turiști care ...