Ministrul Internelor, Gabriel Oprea, a declarat, sîmbătă, că integrarea României la spaţiul Schengen reprezintă o prioritate a mandatului său, astfel că era nevoie de un profesionist care să dinamizeze şi să eficientizeze această structură cu cea mai importantă misiune într-o perioadă foarte scurtă. În timpul videoconferinţei cu prefecţii, Oprea a precizat că, în perioada 23-29 martie 2009, va avea loc prima misiune de evaluare a Comisiei Europene în domeniul cooperării poliţieneşti. El i-a atenţionat pe şeful Poliţiei Române, pe inspectorii şefi şi pe cei din structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor să pregătească în mod exemplar această primă misiune europeană: “Aderarea la spaţiul Schengen este o prioritate a ministerului nostru şi nu voi accepta niciun fel de abatere de la dispoziţiile pe care le voi transmite în calitatea mea de preşedinte al Comisiei Naţionale de Autoevaluare Schengen”. El a subliniat că aderarea României la Spaţiul Schengen pînă în 2011 este una din misiunile pe care le-a anunţat la preluarea mandatului de ministru al Internelor, alături de întărirea siguranţei pentru cetăţean şi o administraţie publică transparentă, apropiată de cetăţean. Răspunsurile României la chestionarul Schengen au fost analizate, la începutul lunii decembrie a anului trecut, în cadrul Reuniunii Grupului de lucru Evaluare Schengen de la Bruxelles, urmînd ca, din martie 2009, echipe de experţi europeni să verifice stadiul implementării acquis-ului Schengen în România. Autorităţile române au primit oficial chestionarul Schengen în 17 septembrie 2008, aceasta reprezentînd cea de-a doua etapă a procesului de evaluare, după transmiterea, de către autorităţile de la Bucureşti, a Declaraţiilor de pregătire privind aderarea la Spaţiul Schengen, în 28 iunie 2007 şi 2 iunie 2008. În 10 noiembrie, românii au transmis oficial răspunsul la întrebările cuprinse în chestionar. Chestionarul Schengen este un document extins, cu aproximativ 250 de întrebări detaliate din toate domeniile circumscrise acquis-ului Schengen, care oferă o imagine realistă asupra stadiului implementării şi aplicării prevederilor Schengen în România. România şi-a asumat ca termen de aderare la spaţiul Schengen luna martie 2011. Principalul beneficiu al aderării la Spaţiul Schengen este reprezentat de apartenenţa la un spaţiu în care controalele la frontierele interne între statele membre au fost eliminate, cetăţenii putînd circula liber într-o zonă de libertate, securitate şi justiţie.