În România se comemorează două mari categorii de eroi: cei care au murit pe câmpurile de luptă pentru neatârnarea neamului şi cei care şi-au pierdut viaţa în Revoluţia din decembrie 1989. Însă mai există o categorie, una pe care autorităţile statului au ignorat-o în cei 24 de ani scurşi de la Revoluţie. Este vorba despre deţinuţii politici care au murit în închisorile sau pe şantierele comuniste doar pentru faptul că au refuzat să îmbrăţişeze „ideologia roşie de la Kremlin” a lui Stalin. Şi nu au fost puţini cei care şi-au dat obştescul sfârşit. Printre aceştia s-au numărat şi cei care au fost trimişi să muncească forţat la Canalul Dunăre - Marea Neagră, „Magistrala Albastră”. Realizarea acesteia nu s-a făcut doar cu sudoare, ci şi cu sângele deţinuţilor şi al celor care nu au îmbrăţişat ideologia lui Stalin. Primăria Cernavodă a adus ieri, cu ocazia Zilei Eroilor, un omagiu persoanelor ucise prin muncă excesivă, înfometare şi atrocităţi în colonia de muncă forţată Columbia, care a funcţionat în localitate, în anii de început ai construcţiei Canalului (din iulie 1949).

Au trecut 65 de ani de la deschiderea lucrărilor la Canalul Vechi. Autorităţile locale au spus că jertfa de sânge a fost făcută, la Cernavodă, de 172 de persoane răpuse de condiţiile inumane de detenţie şi muncă forţată. “Închinăm evenimentul nostru memoriei miilor de deţinuţi - intelectuali, ingineri, politicieni de prestigiu, doamne din elita interbelică, studenţi şi oameni simpli - ridicaţi de sinistra Securitate din locuinţele lor, de pe stradă, din biblioteci şi cinematografe, sub bănuiala că ar putea pune în pericol orânduirea socialistă”, a declarat primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă. Cu această ocazie au fost lansate şi două cărţi-document în care sunt scrise atrocităţile comise de comunişti în perioada de început a lucrărilor la Canal. Primul volum, intitulat „Columbia - spectacolul morţii. Regimul detenţiei în colonia Cernavodă a Canalului Dunăre - Marea Neagră (1950-1953)”, aparţine jurnalistului Adrian Cârlescu şi redă o imagine de ansamblu asupra funcţionării unei colonii de muncă forţată din anii ‘50. Cel de-al doilea volum este intitulat „Totul a început la Cernavodă” şi a fost scris de inginerul Petre Covacev, fost director al şantierului Ecluza Cernavodă din perioada Canalului Nou.

“Laboratorul de ideologizare”

Istoria “Magistralei Albastre” începe în vara anului 1945, când, la Cernavodă, s-a dat startul lucrărilor unui canal care să lege Dunărea de Marea Neagră. Proiectul a fost impus de la Moscova de “geniul popoarelor” - Iosif Vissarionovici Stalin - şi pus în practică de supusul său de la Bucureşti - Gheorghiu-Dej. Potrivit proiectului iniţial, canalul urma parcursul Văii Carasu, de la Cernavodă la Poarta Albă, apoi tăia masivul de stâncă de la Galeşu şi continua până la Capul Midia. Agitaţia de partid dăduse sfoară în ţară că la Cernavodă se fac angajări pentru lucrări la Canal. Ademeniţi cu salarii bune şi raţii de mâncare îndestulătoare, au fost aduşi sute de căruţaşi şi ţărani. Apoi au început racolările. Forţele de Securitate au “descărcat” sute de chiaburi, ingineri şi studenţi care au fost “culeşi” pentru simpla “vină” că nu se potriveau noii ideologii de la Moscova. Aşadar, “duşmanii poporului” au fost aduşi forţat la Cernavodă şi cantonaţi pe dealul Columbia. Mulţi dintre ei erau desculţi şi fără cămăşi şi proveneau, în majoritate, din familii ostile regimului, fiind catalogaţi drept “fii de chiaburi”, în ciuda faptului că unii erau săraci lipiţi pământului. “Pe dealul Columbia erau peste 1.000 de soldaţi. Munca a început cu mijloace rudimentare - lopeţi şi târnăcoape. Condiţiile de muncă şi de trai erau crunte. Munceam ore în şir. În barăcile în care locuiam nu aveam apă şi căldură”, a declarat unul dintre soldaţii care au fost înregimentaţi în Columbia, Ioan Gheorghe din Giurgiu.

Cernavodă, începutul crimei comuniste

În cartea sa, jurnalistul Adrian Cârlescu spune că dealul Columbia a fost sediul lagărului de muncă de la Canal, “un compost social de ideologizare şi spălat creiere”. În sprijinul forţei de muncă de la Cernavodă au fost aduşi şi mii de deţinuţi, mulţi dintre aceştia politici, în principal politicieni ai vechiului regim şi intelectuali implicaţi în mişcarea de rezistenţă anticomunistă. Printre aceştia s-a numărat şi Gheorghe Bâgu, care fusese arestat pentru omisiunea de a denunţa un legionar, deşi acesta nu a fost niciodată adeptul mişcării. “Noi, deţinuţii, munceam precum robii. De la ora 6.00 până seara, la ora 21.00. Mulţi au murit din cauza epuizării, alţii din cauza bătăilor, iar unii erau împuşcaţi sub bănuiala că ar fi vrut să fugă. Soldatul care împuşca un deţinut primea o permisie. Am primit de-a lungul detenţiei zeci de corecţii fizice. Îmi vine să plâng când îmi aduc aminte”, povesteşte Bâgu în cartea “Columbia, spectacolul morţii”. Povestea tristă a lui Bâgu, ca şi a altor câteva mii de deţinuţi şi muncitori, s-a încheiat în 17 iulie 1953, la scurt timp după moartea lui Stalin. Din păcate, în urmă au rămas mii de morţi şi alte mii de vieţi distruse de un regimul opresiv stalinist. Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Constanţa, Paul Andreescu, a declarat că autorităţile trebuie să realizeze un nou nomenclator de eroi: foştii deţinuţi politici exterminaţi de sistemul comunist. “De ce eroi? Pentru că ei şi-au dat viaţa pentru acest neam. Nu au făcut altceva decât să moară pentru credinţa lor. Cernavodă a fost începutul crimei comuniste. Avem aproape două milioane de morţi”, a subliniat Andreescu.