24 Noiembrie 2024, 23:00
Ploi torenţiale şi rafale puternice de vânt se înregistrează în Italia, perturbând traficul aerian, maritim şi rutier, informează site-ul agenţiei ANSA. Rafale de vânt de nivelul 8 s-au produs în Golful Napoli, situat în sud-vestul Italiei, forţând autorităţile să suspende mai multe linii de feribot. Pe insula Sardinia au fost semnalate inundaţii, zeci de persoane fiind evacuate din locuinţe în zona Villa San Pietro. În aceeaşi zonă, 15 vehicule au căzut într-o groapă produsă pe drumul local SS125 din cauza ploilor torenţiale. În nordul ţării, tunelul rutier Col di Tende, care face legătura între Italia şi Franţa, a fost închis temporar din cauza ninsorilor abundente.