Autorităţile locale scoţiene şi organizaţiile pentru protecţia copilului au avertizat asupra intensificării traficului de copii în Scoţia, aceştia fiind constrânşi fie să se prostitueze, fie să muncească. Copii în vârstă chiar de 9 ani sunt aduşi în Scoţia de către traficanţi de persoane şi vânduţi în scopuri de prostituţie, sclavie sau muncă forţată în fabrici de cannabis. Majoritatea reţelelor infracţionale s-au reorientat spre traficul de persoane, deoarece minorii pot intra mai uşor în ţară şi pot evita aeroporturile londoneze. Mulţi dintre copiii aduşi în Scoţia provin din China, Afganistan, Vietnam, Nigeria, România sau Bangladesh. Autorităţile locale din Glasgow au recuperat, în 2009, şase copii victime ale traficului cu minori, însă avertizează că ar putea exista mulţi alţii. Cele şase victime au fost aduse în capitala scoţiană împotriva voinţei lor, fără părinţi sau tutori. Autorităţile locale şi-au asumat responsabilitatea pentru bunăstarea şi educaţia lor. ONG-urile au arătat că cele mai multe victime ale traficului cu minori provin din China şi sunt aduse în Scoţia prin porturi.