Intensificare a violenţelor în estul Ucrainei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Intensificare a violenţelor în estul Ucrainei

Externe 05 Februarie 2016 / 17:17 438 accesări

Guvernul ucrainean îi acuză pe rebelii pro-ruşi din estul ţării că au încălcat un armistiţiu fragil şi au atacat forţe guvernamentale cu armament de calibru mare. Biroul de presă al operaţiunilor guvernamentale ucrainene a anunţat vineri că rebelii au atacat forţele naţionale în 81 de rânduri în ultimele 24 de ore. Insurgenţii au folosit lansatoare de grenade şi piese de artilerie de calibru mare, care ar fi trebuit să fie retrase de pe câmpul de luptă, de mult timp, potrivit unor acorduri, denunţă Kievul. Observatori internaţionali din cadrul Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au denunţat, de asemenea, săptămâna aceasta, o ”intensificare importantă a violenţelor în estul Ucrainei”.

Conflictul militar între forţe guvernamentale şi rebeli separatişti, în regiunea industrială Donbas, s-a soldat cu peste 9.000 de morţi, începând din aprilie 2014 şi până în prezent. Confruntările armate s-au redus anul trecut, în urma unei serii de armistiţii, însă par că s-au intensificat săptămâna aceasta.

Citește și:

Rusia ar fi simulat atacuri nucleare împotriva unor state NATO şi UE

„Riscul unui război între Ucraina și Rusia a crescut“



12