A III-a ediţie a turneului internaţional “Talent Cup”, competiţie rezervată juniorilor under 17, a debutat, ieri, pe stadionul Orăşenesc din Ovidiu, cu partida dintre Academia Hagi şi Internazionale Milano. A fost totodată şi o reeditare a meciului de la ediţia a doua, când constănţenii s-au impus cu 1-0 (0-0) şi au câştigat la final şi turneul. De data aceasta, chiar dacă şansa victoriei a surâs ambelor formaţii, câştig de cauză au avut italienii. Roberto Ibukun Ogunseye a semnat singura reuşită a partidei, în min. 57, când a reluat imparabil de la 10 m o centrare a lui Bigotto. Pentru Inter a evoluat din repriza secundă şi un jucător român, Alex Manolache, născut însă în Italia.
Partida a fost echilibrată, Academia Hagi fiind echipa care şi-a creat mai multe oportunităţi, mai ales în prima repriză, irosite însă cu uşurinţă de Luduşan (min. 5), Marin (min. 5 şi 9), Vână (min. 31 - şut în bară) şi Bălaşa (min. 45). Prima ocazie importantă a părţii secunde a adus şi singurul gol al meciului reuşit de Ogunseye, în min. 57. Până la final ambele formaţii şi-au creat câte trei mari ocazii de a înscrie, însă tabela a rămas nemodificată. „Aşa este în fotbal. Uneori câştigi, alteori pierzi. Am ratat mult, am greşit mult şi le-am permis să-şi creeze multe ocazii. Sperăm să câştigăm în următoarele partide. Avem doar trei-patru săptămâni de când am format această grupă de juniori născuţi în 1995 şi 1996 şi se cunoaşte lipsa relaţiilor de joc, dar acest lucru nu este o scuză. Contează atât experienţa, cât şi rezultatul. Sunt convins că vor veni şi rezultatele. Vom munci mai mult. Nu trebuie să facem o tragedie din acest meci. Ne-a bătut o echipă mare şi lipsa de luciditate la finalizare ne-a costat scump“, a declarat antrenorul Cristian Cămui. „Cred că am fost peste ei, am avut ocazii mai clare. Ei au stat în apărare şi au ieşit pe contraatac şi au înscris. Sperăm să câştigăm cele două jocuri care au mai rămas“, a spus şi mijlocaşul Răzvan Marin.
Au evoluat - Academia Hagi (antrenor Cristian Cămui): Rotariu - Bălaşa (67 Torişte), Hodorogea, Boitoş (86 Iacob), Târnovan - Marin (86 Gogan), Gheorghe (67 Ciurea), Vasile - Vînă (67 Tudoran), Luduşan (46 Deac), Mihai (58 Mitriţă); Inter Milano (antrenor Sergio Zanetti): Mainini - Cossa, Paramatti, Di Stefano, Fasoli - Moreo, Giovanditti, Cannataro - Losada, Ogunseye, Giovanditti. Au mai jucat: Manolache, Businaro, Nchama, Palmieri, D’Auria şi Maiorano. Au arbitrat: Eduard Ioniţă - Florin Iacob şi Erchian Ionuş.
REMIZĂ ÎN AL DOILEA MECI. În a doua partidă de ieri: România U17 - Kashima Antlers 0-0. Au evoluat - România U17 (antrenor Ionel Augustin): Cojocaru - Şerban, Bocşan, Aldea, Covalschi - Popescu, Krausz, Prodan - Grădinaru, Ilie, Păun. Au mai jucat: Niczuli, Alexandrescu, Burcă, Botiş, Dulap, Moroşanu, Dumitrescu, Stavilă şi Rotariu; Kashima Antlers (antrenor Koji Kumagai): Koizumi - Yoshino, Ono, Horinouchi, Kikuchi - Osashi, Okada - Honda, Suzuki, Yamaguchi - Kobayashi. Au mai jucat: Niitsuma, Nohara, Ikemoto, Takenouchi, Ando şi Nagai. Au arbitrat: Dragoş Teodor - Paul Dimancea şi Gabriel Georgescu; rezervă: Bianca Giuran.
Programul turneului - miercuri, ora 15.30: Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” - Kashima Antlers; ora 17.45: România U17 - Internazionale Milano; joi, ora 15.30: Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” - România U17; ora 17.45: Internazionale Milano - Kashima Antlers. Accesul spectatorilor pe arena din Ovidiu este gratuit. Echipa câştigătoare va intra în posesia trofeului “Talent Cup”, iar jucătorii remarcaţi vor fi premiaţi cu trofee pentru cel mai bun portar, cel mai bun fundaş, cel mai bun mijlocaş, golgheter şi cel mai bun jucător.