Interdicţie de circulaţie şi în localităţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Interdicţie de circulaţie şi în localităţi

Politică 20 Iulie 2007 / 00:00 578 accesări

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat ieri, la Guvern, interdicţia de circulaţie a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone! Interdicţia se aplică pentru intervalul orar 11.00 - 20.00 şi va fi extinsă la nivelul întregii ţări. Noutatea constă în faptul că, de ieri, nu se mai poate circula nici în interiorul localităţilor. Interdicţia va fi menţinută pînă duminică, 22 iulie. „Excepţie vor face transporturile pentru aprovizionarea corectă a magazinelor şi spitalelor, pentru servicii poştale, carburanţi, deşeuri, distribuţie a apei şi alimentelor în zonele calamitate, intervenţii de forţă majoră şi transport al maşinilor avariate”, a detaliat Nicolăescu. În primă fază, interdicţia de circulaţie a vehiculelor grele era aplicată doar pe drumurile naţionale şi autostrăzile ce treceau prin cele 21 de judeţe calamitate. Această măsură a fost necesară, explică oficialii, pentru a preveni deteriorarea asfaltului ca urmare a caniculei.



12