Interes guvernamental pentru problema terenurilor inundate la Gârliciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După doi ani

Interes guvernamental pentru problema terenurilor inundate la Gârliciu

Administrație 11 Iulie 2012 / 00:00 727 accesări

STAŢII DE DESECARE Locuitorii din Gârliciu au primit, ieri, din partea autorităţilor statului, o urmă de speranţă că îşi vor putea folosi terenurile agricole din lunca Dunării, aflată mai mereu sub ape din cauza inundaţiilor. Pentru prima dată în doi ani de la inundaţiile masive din 2010, autorităţile centrale ale statului s-au interesat de ceea ce se întâmplă cu cele 5.500 de hectare de teren care nu pot fi folosite din cauza faptului că sunt mai mereu inundate. La vizita de la Gârliciu a participat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Gheorghe Albu, dar şi directorul general al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţilor Funciare (ANIF), Adrian Barbu, alături de care s-au aflat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul Constanţa, primarul comunei Gârliciu, Constantin Cimpoiaşu, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa Cristian Darie. Oficialităţile au vizitat cele două staţii de pompare a apei de la Dunăre, care ar trebui să scoată apa de pe 1.600 de hectare inundate. Numai că, în loc să fie funcţionale, acestea sunt distruse în totalitate din cauza inundaţiilor puternice din 2010, când o viitură puternică a distrus digul de protecţie de la Dunăre odată cu cele două staţii. De atunci, chiar dacă digul a fost reparat, apele încă persistă pe terenurile agricole din cauza faptului că acestea nu mai pot fi pompate de pe terenuri.

TERENURI DISTRUSE La faţa locului, secretarul de stat Gheorghe Albu şi directorul general ANIF au ajuns la concluzia, după o inspecţie amănunţită, că trebuie urgentate procedurile de refacere a celor două staţii, astfel încât cele 5.500 de hectare de teren să fie redate agriculturii, iar locuitorii din Gârliciu să se bucure de faptul că pot să-şi folosească terenurile. „Apa a avut în jur de trei metri şi a persistat din toamna lui 2010 până în primăvara lui 2011. Pe tot parcursul iernii, apa şi gheaţa care s-a format au făcut ravagii care au dus la distrugerea staţiilor de desecare”, a spus Constantin Cimpoiaşu, care a adăugat că, în prezent, apa persistă pe 1.600 de hectare din cele 5.500 inundate iniţial. Primarul din Gârliciu spune, mai în glumă, mai în serios, că „oamenii locului se roagă să nu plouă, pentru că cea mai mică viitură ar distruge şi ce a mai rămas din terenurile agricole”.

SOLUŢII La rândul său, secretarul de stat Gheorghe Albu a declarat că va face tot ceea ce îi stă în putere să refacă cele două staţii de desecare a apei din zona Gârliciu. „Prezenţa mea şi a directorului general al ANIF are în vedere găsirea soluţiilor pentru a repara cele două staţii şi a le pune în funcţiune astfel încât să fie desecată apa de pe cele 5.500 de hectare de teren agricol. Putem spune că, la Gârliciu, cu excesul de umiditate, există o zonă calamitată”, a spus Albu. El a adăugat că investiţia la Gârliciu s-ar ridica la aproximativ două - trei milioane de euro. Pe de altă parte, directorul ANIF a spus că problema celor două staţii de desecare a apei trebuie abordată şi cu societatea de furnizare a energiei electrice, care trebuie să racordeze staţiile la reţeaua electrică. În fine, vicepreşedintele CJC a spus că ajutoritatea judeţeană va contribui, la rândul său, la refacerea agriculturii în zonă.



12