Interesele economice din lumea digitală, motiv de îngrijorare pentru Papa Francisc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tinerii, avertizați cu privire la interesele economice gigantice

Interesele economice din lumea digitală, motiv de îngrijorare pentru Papa Francisc

Externe 02 Aprilie 2019 / 16:21 767 accesări

Papa Francisc a denunţat ”interesele economice gigantice” ale lumii digitale, capabile să manipuleze ”procese democratice”, difuzând ”ştiri false care urzesc prejudecăţi şi ură”, într-o serie de recomandări adresate tinerilor şi publicate marţi, relatează AFP potrivit news.ro. Acest ”îndemn apostolic” - în nouă capitole - semnat de Papa Francisc se inspiră de la Sinodul (reuniunea mondială a episcopilor) consacrat în mod specific tinerilor, care a avut loc, timp de aproape o lună, în octombrie, la Vatican. ”Ar trebui să nu uităm că interese economice gigantice operează în lumea digitală. Ei sunt capabili să implementeze formule de control pe cât de subtile, pe atât de invadatoare, creând mecanisme de manipulare a conştiinţelor şi proceselor democratice”, scrie Papa în acest text, intitulat ”Christus vivit”. El critică ”circuite închise” între persoane care gândesc în acelaşi fel, care facilitează ”difuzarea de infromaţii false şi ştiri false, urzind prejudecăţile şi ura”. ”Proliferarea «fake news» este expresia unei culturi care a pierdut simţul adevărului şi care supune faptele intereselor sale particulare. Reputaţia persoanelor este pusă în pericol prin procese sumare online. Fenomenul priveşte de asemenea Biserica şi pastorii săi”, deplânge Papa. În textul său, el enumeră numeroase riscuri ale lumii digitale, adesea un spaţiu al ”solitudinii” şi ”violenţei”, recunoscând totodată că ea poate fi o sursă de creativitate. Francisc le face tinerilor recomandări în numeroase domenii, înt-un text punctat de expresii provenind din noile tehnologii, spunând, de exemplu, că memoria lui Dumnezeu ”nu este un hard drive” şi că Isus ”este online” cu ei.

El profită de ocazie pentru a-i pune pe tineri în gardă împotriva ”sirenelor” ideologiei care ”urăşte istoria”, vrea să reducă la zero ”rădăcinile” tinerilor, dar fără să citeze exemple în acest sens, prezentând, astfel, ”ideologii de toate culorile care distrug (sau deconstruiesc) tot ceea ce este diferit şi care, în acest fel, pot domni fără opoziţie”. ”Dacă cineva vă face o propunere şi vă spune să ignoraţi istoria, să nu recunoaşteţi experienţa bătrânilor, să dispreţuiţi trecutul şi să vă uitaţi numai către viitorul pe care vi-l propune, nu este acesta un mod simplu de a prinde în capcană?”, se întreabă retoric Papa.



12