Doi din trei bărbaţi cu vîrste între 57 şi 85 de ani se gîndesc frecvent la sex şi sînt încă activi din acest punct de vedere, potrivit unui studiu sociologic american, care demonstrează că interesul pentru sex nu se pierde odată cu vîrsta înaintată, mai ales în cazul bărbaţilor. În jur de 68% dintre bărbaţii cu vîrstele cuprinse între 57 şi 85 de ani sînt activi sexual, precum şi 43% dintre femei, potrivit unui studiu al Universităţii din Chicago, apărut în publicaţia “Journal of Sexual Medicine”, care s-a bazat pe informaţii privind viaţa sexuală a 3.000 de persoane în vîrstă, colectate între 2005 şi 2006.
Activitatea sexuală mai redusă a femeilor de 57 - 85 de ani se explică mai ales prin faptul că multe dintre ele sînt văduve sau soţii lor sînt mai în vîrstă şi mai puţini activi, a explicat profesorul sociolog Edward Laumann, care a coordonat cercetarea. În jur de 70% dintre femeile de 70 de ani, de exemplu, nu au parteneri, faţă de 35% dintre bărbaţii de aceeaşi vîrstă. În cazul bărbaţilor de 57 - 85 de ani, doar 27,7% spun că nu sînt interesaţi de sex. Acest interes nu pare să scadă odată cu înaintarea în vîrstă, ci dimpotrivă: cei între 57 şi 64 de ani spun, în 27,8% din cazuri, că nu mai sînt interesaţi de sex, în timp la persoanele de 75 - 85 de ani, procentul celor neinteresaţi de sex scade la 24,4. “Aceasta înseamnă că 73% dintre bărbaţi încă se gîndesc la sex. Adică nu se termină totul după 50 de ani, mai există speranţă”, a spus cercetătorul. Femeile prezintă un interes mai scăzut pentru sex (43,3%) decît bărbaţii, iar 23% dintre ele spun că nu mai găsesc nicio plăcere în sex. “Dificultăţile sexuale ale femeilor nu depind însă de vîrstă. Ele depind, mai degrabă, de problemele de sănătate (supraponderabilitate, diabet), de stres sau de stadiul relaţiei cu partenerul”, a precizat autorul studiului. Bolile precum diabetul, accidentele cardiovasculare, depresia sau patologiile urinare reprezintă obstacole pentru sexualitate, neţinînd cont şi de medicamentele pentru tratarea acestor boli care au efecte secundare asupra libidoului, a punctat cercetătorul.
În jur de 14% din bărbaţii din această categorie de vîrstă au recurs la stimulenţi sexuali, precum Viagra. În cazul femeilor în vîrstă, un consum moderat dar zilnic de alcool pare să ajute, ceea ce nu ar fi şi cazul bărbaţilor şi nici al femeilor mai tinere, potrivit studiului. “Acest studiu arată că ar trebui să dăm mai multă atenţie faptului că relaţiile sexuale nu trebuie să înceteze odată cu vîrsta. Este un factor foarte important care influenţează bunăstarea personală, de la satisfacţie emoţională şi fizică la calitatea vieţii”, a explicat cercetătorul. O problemă în activitatea sexuală poate semnaliza, de fapt, o problemă de sănătate, a mai spus acesta.