Interesul românilor din Italia pentru bursa de la Roma, mediocru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Interesul românilor din Italia pentru bursa de la Roma, mediocru

Politică 25 Februarie 2008 / 00:00 551 accesări

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a fost prezent, în cursul zilei de sîmbătă, la deschiderea Bursei locurilor de muncă, organizată la Roma. Pe parcursul evenimentului, peste 700 de persoane au venit să discute cu angajatorii români. O parte dintre cei veniţi au afirmat că ar accepta să se întorcă în România şi pentru un salariu mai mic, în timp ce alţii au susţinut că nu ar accepta să lucreze în ţară decît pentru un salariu comparabil cu cel primit în Italia. De asemenea, oamenii sunt interesaţi, pe lîngă bani, şi de timpul de lucru, ei reclamînd faptul că angajatorii italieni nu respectă timpul prevăzut în contract şi le plătesc „la negru” orele muncite suplimentar. „Trebuie să facem ceva pentru noi. Trebuie să ne trezim, pentru că aici suntem sacrificaţi. Am lucrat şi 300 de ore pe lună, deşi contractul nu prevede asta, şi am fost plătită la negru pentru orele lucrate în plus”, a declarat Florica Varlan, care lucrează la un hotel de cinci stele şi care, după aproape zece ani, ar vrea să se întoarcă în ţară. Majoritatea celor prezenţi s-au arătat interesaţi de eventualele facilităţi pe care statul român le-ar putea acorda în cazul în care se întorc acasă sau în cazul în care doresc să înceapă o afacere în ţară. În condiţiile în care conaţionalii din Italia reprezintă cea mai puternică comunitate de români de peste graniţe - 1.500.000! - Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a apreciat că evenimentul este un succes din punctul de vedere al interesului pe care l-au manifestat românii prezenţi (700!) la oferta locurilor de muncă din ţară. Salariile promise variază între 400 şi 1.500 de euro. Ministrul Muncii a precizat că va monitoriza angajatorii care reuşesc să aducă românii acasă pentru a se asigura că aceştia îşi respectă promisiunile pe care le fac în Italia. Pe lîngă oferta de locuri de muncă, românii primesc informaţii despre drepturile şi obligaţiile pe care le au în Italia, pentru a preveni munca la negru.



12