După succesul înregistrat în iarnă cu expoziţia-eveniment „Saloanele Dobrogei”, o reîntâlnire pe simeze, după 12 ani, a artiştilor care au ca sursă de inspiraţie spaţiul vechiului pământ dintre Dunăre şi Mare, filialele Tulcea şi Constanţa ale Uniunii Artiştilor Plastici din România deschid, în capitală, expoziţia „Interferenţe dobrogene”. Evenimentul plastic este realizat împreună cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Serviciul pentru Ambientare şi Expoziţii. Vernisajul expoziţiei de pictură, grafică, sculptură, obiect are loc astăzi, de la ora 17.00, în sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi” a Palatului Parlamentului şi va fi susţinut de către criticul de artă Tudor Octavian.
Deschiderea amplei expoziţii la Palatul Parlamentului, reunind lucrări reprezentative, din cele mai recente perioade de creaţie ale artiştilor dobrogeni, a fost anunţată încă de anul trecut, atunci când, la Muzeul de Artă, au fost inaugurate „Saloanele Dobrogei”, un eveniment plastic care se doreşte a deveni unul de tradiţie, la malul mării.