Trăim în ţara în care preşedintele bate copii, minte, înşală, face trafic de influenţă şi-şi trage case şi terenuri de la stat şi de la morţi. Trăim în ţara în care preşedintele înjură la televizor, jigneşte toţi românii şi participă la bairamurile clanurilor de interlopi, care apoi se şi laudă cu aşa o înaltă protecţie. Trăim în ţara în care soţia preşedintelui primeşte salbe grele de aur de la interlopii rromi, iar fiica cea mare a preşedintelui este ajutată de tăticu’ să ia un milion de euro de la stat şi aduce, pe şest, Gazprom-ul în România, făcând afaceri cu benzinarii sibieni. Trăim în ţara în care fiica cea mică a preşedintelui ne-a reprezentat la Bruxelles, din postura de europarlamentar, în condiţiile în care duduia pare analfabetă. Trăim în ţara în care fratele preşedintelui năşeşte pe bandă rulantă copii de interlopi, pentru ca să se audă apoi că le cere părinţilor acestora şpagă pentru a le scoate rudele de după gratii, după care, din înalta umbră a scaunului protector, refuză să le înapoieze banii murdari şi le face flagrant. Pare incredibil, nu? Ei bine, în povestea tragicomică „Băsescu în Ţara Românilor”, exact aşa stau lucrurile.
Cele mai recente dezvăluiri despre afacerile şi încuscririle cu iz penal ale fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, au răsturnat complet valorile şi principiile printre români. Unii nu reuşesc să înţeleagă cum de au ajuns în situaţia în care să ţină cu „ţiganii”, adică să-şi dorească acum ca interlopii să fie mai greu de intimidat sau de cumpărat decât alţii de către caracatiţa condusă de fratele cel mare şi să meargă până la capăt cu dezvăluirile. Aseară, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, aflat după gratii, promitea că astăzi face publice fimările în care Mircea Băsescu cere „600.000 de euro, din care 300.000 ajung la Traian” (?), preţul eliberării familiei de după gratii. Reamintim că Bercea Mondial, soţia acestuia şi un fiu se află în închisoare. Familia s-a reîntregit acolo după ce şi ginerele Constantin Marius a fost arestat pentru 30 de zile, după flangrantul pus la cale de însuşi naşul familiei, Mircea Băsescu. Fiica lui Bercea, Izaura, şi un fiu minor, de 17 ani, se află în libertate, însă sub control judiciar, după acelaşi flagrant.
„SE BATE FRATE CU FRATE” Cum au ajuns cei care aruncau împreună bani în cristelniţă, batjocorind astfel sfânta taină a botezului, cei care se pupau pe obraji şi se ţineau de după umeri, în cea mai intimă ipostază a prieteniei, să se dea în gât? Este clară lipsa unor detalii importante din această poveste, dar, pe scurt, lucrurile stau la modul următor: clanul Mondial se încuscreşte cu clanul Băsescu, prin năşirea, de către fratele Mircea, a nepoatei lui Sandu Anghel (Bercea Mondial), fiica Izaurei, Renata. Capul clanului Mondial a fost arestat preventiv pentru că, în februarie 2011, şi-a înjunghiat un nepot. Din acel moment, rudele lui Bercea au făcut tot posibilul ca să-l scoată pe acesta din puşcărie. I-au ameninţat pe martorii incidentului, au minţit în faţa anchetatorilor şi au ajuns chiar la fapte de corupţie. Florin Anghel, fiul lui Bercea, i-ar fi cerut ajutorul cumătrului Băsescu pentru a-şi vedea tatăl liber. Preţul favorii: 600.000 de euro. Bani pe care, potrivit luju.ro, neamul lui Bercea i-ar fi adunat şi i-ar fi dat lui Mircea Băsescu, prin intermediul liderului organizaţiei PDL Drăgăneşti-Olt, Marian Căpăţână. Timpul a trecut, însă Bercea Mondial a rămas tot în spatele gratiilor. Văzând că ajutorul lui Băsescu se lasă aşteptat, Florin Anghel i-a cerut înapoi banii. Conform declaraţiei tânărului, date vineri, la Antena 3, el a reuşit să recupereze 315.000 de euro înainte de a fi condamnat definitiv la cinci ani şi trei luni în dosarul în care a fost judecat pentru complicitate la tentativă de omor, alături de tatăl şi mama sa. „Noi am plătit ca să ieşim afară, ne-a luat Mircea Băsescu 600.000 de euro. Şi din banii ăştia ajung 300.000 la Traian şi 100.000 la intermediarul care m-a dus la Mircea Băsescu. Şi vă rog frumos, am şi filmarea, a fost avocat la mine, domnul Pavel Abraham, i-am arătat filmarea şi ştie toate astea, să ştiţi!”, a mai spus Florin Anghel, din penitenciar, în interviul dat postului TV Antena 3.
10.000 de euro, bani recuperaţi din şpagă sau preţul unui şantaj?
Speriat de ameninţările cu dezvăluiri incendiare, proferate de Florin Anghel, Constantin Marius şi Izaura Anghel, Mircea Băsescu a pus la cale un flagrant şi i-a chemat pe membrii clanului Mondial la Constanţa, momindu-i cu o parte din bani. „Mi-a dat 10.000 de euro. Şi i-am spus: „Bine, naşule, doar atât îmi dai din 280.000? Eu cu ce îmi întreţin familia? Tata mănâncă la cantină şi tu mănânci din banii lui?“. Mi-a zis să plec acasă, că săptămâna viitoare mai îmi dă. Am plecat şi pe scări m-a luat Corupţia”, a declarat Izaura Anghel pentru Antena 3. Ce reprezintă cei 10.000 de euro recuperaţi de la MB cu preţul libertăţii unui membru al familiei Mondial? Să fie oare parte din banii de şpagă sau preţul unui şantaj? Oricum ar fi, alături de clanul interlop, după gratii ar trebui să se afle şi purtătorul numelui prezidenţial implicat în afacerea necurată, măcar aşa, preventiv, pentru a putea fi cercetată în amănunt povestea. Dacă ţiganii au dreptate, fapta lui Băsescu Mircea este cu mult mai gravă decât a celor care sunt, oficial, certaţi cu legea. El s-ar face vinovat de trafic de influenţă, luare de mită, şantaj, presiuni asupra Justiţiei şi multe altele. Şi nu exagerăm cu nimic: faptul că a luat acei bani nu înseamnă că n-a încercat să-şi scoată de după gratii rudele prin alianţă. Sau poate, pur şi simplu, s-a gândit să dea o ţeapă unuia dintre cele mai puternice clanuri interlope din România, cu o inconştienţă bazată pe... puterea numelui şi în baza abuzurilor şi nedreptăţilor săvârşite deja de celebrul său frate? S-o fi sfătuit Mircea cu Traian înainte de flagrant, iar preşedintele l-o fi îndemnat... „Dă-i, mă, înainte, că ăştia sunt doar nişte ţigani împuţiţi“ (expresia „ţigancă împuţită” este citată dintr-un dialog purtat între preşedintele României, Traian Băsescu, şi soţia sa, cu referire la o jurnalistă - n.r.)? Toate acestea sunt, desigur, supoziţii, nu putem şti ce s-a discutat în intimitatea penală a celor doi, însă, cu siguranţă, se simte mirosul fricii.
Acest episod, unul dintre cele mai grave şi răsunătoare scandaluri de corupţie la nivel înalt din România, ar putea oare decapita familia-caracatiţă care se ţine cu toate ventuzele celor opt picioare de scaunul prezidenţial? Să mai menţionăm că în alte ţări, dacă un membru al familiei unei persoane publice era implicat într-un asemenea scandal, demnitarul şi-a fi dat demult demisia?
Încheiem cu speranţa că ziua de astăzi ne va aduce noi dezvăluiri incendiare, care să bage la pârnaie cel puţin doi dintre membrii familiei Băsescu, pe Traian şi pe Mircea. De acolo îşi pot continua încuscririle penale, căci, după gratiile româneşti, recolta de interlopi este deosebit de bogată. Şi au cu toţii familii, fii, fiice, nepoate... numai buni/e de năşit...