Judecătoria Constanţa a continuat audierile în dosarul în care şase membri ai grupării „Spaniolu”, Petrică Tomescu, Ionuţ Vanghelici, Vasilică Coşman, Stilla Goşu, Mitică Goşu şi Daniel Zorică, sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe şi şantaj. Potrivit procurorilor care i-au anchetat şi trimis în judecată, la începutul lunii decembrie 2008, cei şase l-au răpit pe Ionel Doru Ilie din zona Casei de Cultură din Constanţa, l-au urcat într-o maşină şi l-au dus în barul „Vânătorul” din Constanţa. Acesta fusese trimis la întâlnirea cu interlopii de patronul său, Aurel Coman, un om de afaceri constănţean care avea şi el o datorie la Goşu împreună cu cumnatul său, Cătălin Duţu, bani luaţi cu camătă şi nerestituiţi. Bărbatul răpit a fost bătut şi apoi obligat să-şi cheme patronul, care, de teama cămătarilor, nu şi-a salvat subalternul, dar, pentru a-şi salva pielea, s-a dus la Poliţie şi i-a reclamat pe cei care îl şantajau. Partea vătămată a susţinut că, în bar, ar fi fost lovit de Mitică Goşu şi că Petrică Tomescu i-ar fi spus că-l va sodomiza, apoi va posta pozele pe Internet ca să râdă lumea de el. Ieri au fost audiaţi Aurel Coman şi Cătălin Duţu, care au recunoscut că aveau o datorie la Goşu pe care nu o puteau înapoia. Coman a spus că nu i-a văzut niciodată pe cei şase acuzaţi, cu excepţia lui Stilla Goşu, pe care l-ar fi cunoscut atunci când un anume Daniel Spiţă a venit la el ca să îi ceară banii. „În ziua scandalului trebuia să mă întâlnesc cu Goşu, dar m-a sunat cumnatul lui Ilie şi mi-a spus să nu mă duc pentru că Ilie a fost luat cu forţa, dar nu a spus de către cine. După incident, Ilie nu a mai venit la serviciu de frică!”, a declarat Aurel Coman. Cumnatul lui, Cătălin Duţu, a afirmat că i-a fost mereu teamă de acuzaţi întrucât nu a reuşit să restituie datoria de 35.000 de lei pe care o avea. „Stilla Goşu m-a ameninţat cu moartea, dar am crezut că sunt simple vorbe spuse la nervi, până când am aflat de bătaia primită de Ilie!”, a precizat Duţu.
Tomescu, susţinut de soţie şi cumnat
De asemenea, instanţa i-a audiat pe soţia lui Petrică Tomescu, Steliana, şi pe cumnatul acestuia, care au povestit că, în seara de 3 decembrie 2008, Tomescu a fost împreună cu ei la întâlnirea cu viitorii socri. Cel care i-a recunoscut pe Tomescu, Vanghelici şi Stilla Goşu drept agresorii lui Ilie a fost Vasile Augustin Bumbac, cumnatul acestuia şi martorul ocular al răpirii. Declaraţia lui a fost confuză şi presărată cu lacrimi, mai ales că a spus că are 16 ani şi că este mort de frică din cauza prezenţei sale la proces, el nefiind însoţit de niciun tutore. „Mi-a fost teamă de ei să nu mă bată, şi acum mi-e teamă, poate merg pe stradă şi mă lovesc din senin!”, a susţinut adolescentul plângând. Surpriza mare a venit din partea lui Ionel Doru Ilie, care a cerut să se împace cu cei şase interlopi şi, astfel, să îi scape de acuzaţiile de lipsire de libertate şi loviri şi alte violenţe. „Stilla Goşu nu m-a luat cu forţa în maşină, m-am dus de bunăvoie şi nesilit de nimeni, dar nu am ştiut că în bar o să mă bată. Am fost influenţat negativ de Aurel Coman să declar la procuror că am fost luat cu forţa. Am decis să spun azi adevărul din cauza mustrărilor de conştiinţă!”, a afirmat în instanţă Ilie. În aceste condiţii, procurorul de şedinţă s-a autosesizat şi a cerut instanţei declaraţia lui Ilie pentru a fi cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de denunţ calomnios. Întrebaţi de judecător dacă doresc să se împace cu Ilie, interlopii au dat din umeri şi au spus „cum să mă împac dacă nu ne-am certat niciodată?”, însă consiliaţi de avocat, au acceptat să facă pace cu Ilie, „chiar dacă noi nu am fost la faţa locului să îl răpim şi să îl batem”. Următorul termen de judecată va fi pe 26 martie.