Avocatul care îi reprezintă pe interlopul constănţean Marian Cristian Gheorghiu, zis Cristel, şi pe complicele lui, Valentin Ifrim, în procesul „jafului secolului”, a cerut, ieri, Tribunalului Constanţa, eliberarea acestora sub control judiciar pe motiv că sunt nevinovaţi. Apărătorul a susţinut că cei doi clienţi ai săi nu au fost găsiţi la locul faptei şi că nu au nicio legătură cu ceilalţi acuzaţi din acest dosar. Despre Cristel, avocatul a spus că trebuie cercetat în libertate întrucât este căsătorit, are doi copii minori şi trebuie să întreţină familia, având totodată afaceri personale, printre care şi o grădiniţă particulară. Instanţa nu a fost însă convinsă de argumentele avocatului şi a respins solicitarea de a-i elibera pe cei doi. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 23 iunie a.c, Cristel şi complicii lui, Ifrim, Gheorghiţă Ciocârlan, Ionuţ Velichea şi Claudiu Nicuşor Vlăescu, au pus la cale un plan care, dacă le-ar fi reuşit, ar fi pus mâna pe bijuterii din aur şi argint, ceasuri, icoane şi tablouri în valoare de un milion de euro. Oamenii legii spun că cei cinci ar fi plănuit lovitura timp de aproape trei săptămâni, interval în care i-au urmărit pe angajaţii firmei „Sevda” ca să afle ce program au aceştia, au strâns informaţii despre sistemul de supraveghere, despre paza imobilului vizat, studiind împrejurimile şi locurile prin care ar fi putut pătrunde.