În lipsa banilor, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa internările de zi vor fi limitate sau chiar oprite, a anunţat conducerea celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. Chiar dacă ele au beneficii foarte mari în cadrul oricărei unităţi sanitare, din cauza fondurilor insuficiente, nu mai pot fi susţinute. „Este un deficit financiar foarte mare. Trebuie să limităm toate internările de zi, iar dacă va fi cazul, le vom şi opri”, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. Şeful SCJU a precizat că au existat, nu cu mult timp în urmă, perioade când internările de zi au fost chiar anulate. Internările de zi vin în ajutorul bolnavilor, dar, pe de altă parte, scutesc şi spitalul de unele cheltuieli. Medicii au explicat că, în respectiva zi, bolnavului i se recoltează analizele de care are nevoie pentru stabilirea diagnosticului, primeşte, dacă este cazul, unele tratamente, după care este externat. El revine la spital când analizele sunt gata, astfel cheltuielile de cazare ale respectivului pacient fiind eliminate. „Bolnavul nu mai stă degeaba în spital în aşteptarea rezultatelor. Nu se mai cheltuiesc banii cu cazarea sa. Vorbim, bineînţeles, de pacienţii care nu sunt în stare gravă, care pot aştepta acasă aceste probe medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Constanţa, dr. Florian Stoian.
DE ACASĂ CU ANALIZELE. Astfel, în SCJU vor fi spitalizaţi doar bolnavii a căror stare de sănătate ridică probleme grave. Cei care nu au afecţiuni evidente, starea lor fiind una mai bună, cel mai probabil vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunare pentru respectivele investigaţii, după care se vor prezenta cu ele la spital. „Ne vom afla în imposibilitatea să mai acceptăm şi internările de o zi. Spitalul oricum are de recuperat, pentru serviciile prestate, sume însemnate de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Mai exact, atât din 2009, cât şi din aceste luni ale lui 2010, avem de recuperat de la Casă peste 160 de miliarde lei, sumă peste valoarea de contract”, a spus managerul. Dacă în unele afecţiuni analizele de laborator impuse nu sunt costisitoare, sunt situaţii când un buletin de analize poate să coste chiar şi de trei – patru ori salariul minim pe economie. În acest caz, mulţi bolnavi vor renunţa să mai apeleze la spitale la primele semne de boală, când şi cheltuielile ar fi cu mult mai mici, ci vor veni în stare gravă, atunci când statul trebuie să aloce pentru investigaţii şi tratamente sume însemnate.