Internat în centru de reeducare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Internat în centru de reeducare

Eveniment 18 Noiembrie 2010 / 00:00 531 accesări

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din localitatea constănţeană Băneasa, judecat pentru că a violat un băieţel de nouă ani, a fost trimis de judecătorii constănţeni în centrul de reeducare de la Găeşti. Tribunalul Constanţa a decis luarea acestei măsuri educative întrucât Daniel Cristea are un retard mintal sever şi trebuie monitorizat medical. Conform sentinţei, adolscentul va sta la Găeşti până la împlinirea vârstei de 18 ani, după care medicii vor efectua un raport de evaluare a evoluţiei stării de sănătate a lui Daniel Cristea, în funcţie de care judecătorii vor stabili dacă acesta va mai rămâne sau nu internat. Hotărârea nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, pe 2 august, Cristea l-a ademenit pe Marian M. pe malul unei derele din Băneasa, unde a întreţinut relaţii sexuale cu el, cu toate că acesta s-a opus. După ce a scăpat din mâinile agresorului, copilul a mers acasă şi i-a povestit mătuşii lui ce a păţit. În aceeaşi zi, femeia a depus plângere la Poliţie împotriva lui Daniel Cristea, care a fost arestat imediat. Oamenii legii spun că cei doi copii provin din familii dezorganizate şi sărace, iar băieţelul de nouă ani se află în grija mătuşii sale din 2008, de când mama sa a plecat să muncească în Portugalia. Expertiza psihiatrică a arătat că Daniel Cristea are discernământ limitat, avocatul desemnat din oficiu abia înţelegându-se cu el pentru a-i pregăti apărarea. De altfel, în momentul în care a fost audiat de instanţă, tânărul a declarat, râzând, că băiatul care îl acuză că l-a violat ar fi fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu el.



12