Dintre cele mai năstruşnice propuneri legate de noile facilităţi presupuse de integrarea în Uniunea Europeană şi drepturile de care românii se bucură, iniţiativa lui Marius Opran, raportorul român al Consiliului Economic şi Social European, bate recordul. Acesta a cerut, nici mai mult nici mai puţin, decît ca internetul să fie declarat serviciu public gratuit. Oficialul român a propus Comisiei Europene crearea unei platforme web care să uşureze schimbul liber de informaţii între cetăţenii Uniunii. „Am propus promovarea unei noi directive care să oblige toate ţările UE, împreună cu autorităţile locale, să acopere toată suprafaţa ţărilor cu wireless internet accesibil gratuit cetăţenilor”, a precizat Opran. Propunerea reprezentantului României a fost privită cu reticenţă de către firmele furnizoare de internet din ţara noastră. Reprezentanţii firmelor cărora li s-a cerut opinia au susţinut că o asemenea soluţie este greu, dacă nu imposibil de acceptat. Raportorul român s-a gîndit şi cum să îmblînzească „bestia”: pierderile furnizorilor, cauzate de eliminarea abonamentului, vor fi compensate prin acordarea de facilităţi fiscale! Propunerea hazardată a lui Marius Opran are şi o motivaţie: necesitatea eliminării diferenţelor dintre locuitorii din mediul rural şi cel urban în ceea ce priveşte accesul la internet. Reprezentanţii firmelor furnizoare de internet sînt decişi să protesteze cu toate puternile împotriva „unei asemenea aberaţii”.