Internetul îi izolează pe copii de familie?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Internetul îi izolează pe copii de familie?

Lifestyle 17 Iulie 2016 / 15:40 920 accesări

Pentru mulți dintre părinți, dezvoltarea tehnologică ce a luat amploare în ultimii ani este privită ca o amenințare. Mai ales internetul este văzut de părinți ca inamicul ce îi îndepărtează pe cei mici de familie, ei preferând să se izoleze în lumea virtuală. Un studiu efectuat de Kaspersky Lab și iconKids & Youth confirmă faptul că relația copil - părinte este deteriorată de noile tehnologii și arată că, dacă în trecut părinții erau prima variantă la care apelau copiii în căutare de răspunsuri sau sfaturi, la ora actuală copiii preferă să intre online decât să li se adreseze. Cel puțin așa afirmă unul din patru părinți (23%). Totodată, aproape jumătate dintre părinți (42%) nu se regăsesc în lista de prieteni a copiilor lor pe rețelele de socializare, iar unul din trei adulți (31%) este de părere că internetul îl izolează de copii. În același timp, 21% dintre părinți și 22% dintre copii susțin că internetul poate cauza tensiuni în familie. Cercetarea, care a avut în vedere peste 3.700 de familii din șapte țări, oferă informații despre modul în care lumea digitală schimbă dinamica familiei tradiționale. Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică ce are în portofoliu mai bine de 400 de milioane de utilizatori individuali, precum și 270.000 de companii-client. iconKids & Youth este una dintre agențiile de top din Europa, pe segmentul de cercetare privind copiii și tinerii, fondată în anul 1996. Echipa de cercetători a companiei realizează, anual, aproximativ 150 de studii de specialitate.



12