Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate interprete de folclor, Valeria Peter Predescu, a decedat la vîrsta de 62 de ani, luni noapte, la domiciliul său din Bistriţa, din cauza unui stop cardio-respirator. Artista era diagnosticată încă de la vîrsta de 40 de ani cu tulburări cardiace. O echipă de medici de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă a încercat, în zadar, să o resusciteze timp de aproape 40 de minute. Medicul Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a declarat, ieri, că medicii legişti au descoperit că, printre cauzele morţii, au fost o scleroză miocardo-coronară, o lipomatoză cardiacă şi o insuficienţă respiratorie acută a unui edem pulmonar acut. „Dînsa suferea de o cardiopatie veche de cel puţin zece ani, care s-a agravat în timp\", a spus Mircea Gelu Buta. Potrivit acestuia, cel care i-a chemat pe medicii de la Ambulanţă a fost fiul interpretei, Nicolae Predescu, care a găsit-o căzută şi a sunat la 112, acesta fiind motivul pentru care s-a sesizat şi Poliţia, întrucît a fost vorba despre un deces la domiciliu. „Pe fond nervos, şi Nicolae Predescu a ajuns la urgenţă cu distonie neurovegetativă. I s-au administrat calmante şi nu a avut nevoie de spitalizare\", a declarat Mircea Gelu Buta.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei a fost depus, ieri după-amiază, în sala de coregrafie a Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc\" din Bistriţa-Năsăud, unde i-au putut aduce un ultim omagiu toţi cei care au iubit-o, admirat-o şi apreciat-o pe renumita interpretă Valeria Peter Predescu. Cel mai probabil, Valeria Peter Predescu va fi înmormîntată, mîine, în curtea bisericii ortodoxe din Telciu, aşa cum şi-a dorit.
Interpreţi de muzică populară celebri, precum Veta Biriş, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, dar şi realizatoarea TV Marioara Murărescu au primit cu durere vestea trecerii în nefiinţă a Valeriei Peter Predescu. „Nu pot să cred... \", a declarat Veta Biriş la aflarea veştii. Aceasta, alături de alţi artişti, precum Sofia Vicoveanca şi Gheorghe Turda, se află într-un turneu în Israel. „Şi ea şi-ar fi dorit atît de mult să vină cu noi, în turneul nostru\", a mai spus Biriş. „Este o veste foarte tristă pentru noi. Toţi cîntăreţii se duc... e foarte greu\", a mai spus ea. „Ne vom duce la Bethleem şi toţi colegii de aici vom pune o lumînare\", a adăugat Sofia Vicoveanca. „Îmi era o foarte bună prietenă. Ne admiram reciproc\", a declarat Gheorghe Turda. „Era o mare doamnă a cîntecului ardelenesc, atît pe scenă, cît şi în familie. Numai lucruri la superlativ pot spune despre regretata Valeria\", a mai zis el.
Valeria Peter Predescu a fost una dintre cele mai cunoscute si apreciate interprete de folclor din Transilvania. Ea s-a născut pe meleaguri năsăudene, în satul Telciu, de pe Valea Sălăuţei. A început să cînte în 1972, iar primele înregistrări le-a făcut la Radio Cluj, cu redactorul şi culegătorul de folclor Dumitru Vartic. În 1973, a realizat înregistrări la Radiodifuziunea Română, cu Orchestra Radio dirijată de George Vancu, iar în anul următor a susţinut prima etapă a Concursului „Floarea din grădină\", trei ani mai tîrziu cîştigînd acest concurs cu punctaj maxim. În 1974, i-a apărut primul disc la Electrecord. În total, a înregistrat 61 de albume (casete, discuri, CD-uri) cu muzică populară şi mai multe albume cu pricesne şi colinde. A fost primită în rîndul membrilor Academiei Artelor Tradiţionale de la Sibiu în 1995, iar în 1994, Valeria Peter Predescu a primit premiul Ethnos pentru activitatea de culegătoare şi interpretă a folclorului năsăudean. Cîntăreaţa deţinea şi titlul de cetăţean de onoare al comunei Leşu.
La alegerile din toamna anului trecut, Valeria Peter Predescu a candidat, din partea PNG, în colegiul nr. 2 Senat, care include şi oraşul Năsăud şi Valea Sălăuţei, zona natală a cîntăreţei. În septembrie 2007, Nicolae Predescu, fiul interpretei de muzică populară, a fost arestat în baza unui mandat european emis de autorităţile germane, acuzat că ar fi condus o grupare criminală internaţională numită „Garda\", care ar fi săvîrşit 31 de jafuri armate pe teritoriul Germaniei. El a fost eliberat şapte luni mai tîrziu. Potrivit medicilor, acest fapt a constituit un motiv de supărare pentru interpretă, care i-a agravat starea de sănătate.