Intervenţie chirurgicală în utero!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră medicală naţională

Intervenţie chirurgicală în utero!

Sănătate 20 Martie 2012 / 00:00 488 accesări

Reţeaua privată de sănătate „Regina Maria” a înregistrat o premieră în lumea medicală din România. Mai exact, medicii au reuşit o operaţie intrauterină, în cazul unui hidrotorax fetal bilateral. Mama lui Vlad (pacientul special al medicilor), aflată în cea de-a 29-a săptămână de sarcină, a aflat, la o ecografie de rutină, că bebeluşul este foarte bolnav. Medicul curant a sfătuit-o să meargă la directorul medical al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie „Regina Maria”, dr. Hadi Rahimian, pentru a avea o a doua părere medicală. El i-a confirmat diagnosticul: în plămânii copilului se acumulase lichid. Specialiştii au explicat că, dacă acesta ar fi crescut în cantitate prea mare, ar fi dus la comprimarea plămânilor. La naştere, copilul ar fi putut prezenta insuficienţă respiratorie severă, potenţial fatală. Specialiştii le-au vorbit viitorilor părinţi despre chirurgia fetală. Deşi, iniţial, aceştia au avut îndoieli, medicul Rahimian le-a prezentat riscurile şi beneficiile intervenţiei intrauterine. Pentru a-i convinge, el le-a vorbit despre experienţa în lume cu astfel de cazuri şi despre ceea ce el crede că ar fi cea mai bună variantă pentru copilul lor. Părinţii au înţeles că pot şi trebuie să ia cea mai bună decizie pentru copilul lor. În săptămâna următoare de sarcină, medicul a montat la nivelul fătului un şunt toraco-amniotic. Prin acesta, lichidul din plămâni a fost drenat în lichidul amniotic, ceea ce a permis dezvoltarea plămânilor în utero, aceştia ajungând la o mărime normală la naştere. „Hidrotoraxul fetal este o acumulare anormală de lichid în cavitatea pleurală a fătului. Lichidul se găseşte între plămâni şi peretele toracic, putând fi prezent la nivelul unui singur sau al ambilor plămâni. Hidrotoraxul fetal primar sau chilotoraxul este o afecţiune relativ rară, apărând la una din 10.000-15.000 de sarcini. Ca urmare a apariţiei tehnicilor prenatale de diagnostic şi, în special, a ecografiei fetale, această afecţiune poate fi descoperită din timpul sarcinii, iar în cazuri atent selecţionate, poate fi tratată intrauterin”, a explicat directorul medical.



12