Telegraf Online - tag: intervenţie chirurgicală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre intervenţie chirurgicală

Fidel Castro îşi delegă atribuţiile de şef al Partidului Comunist
20 noiembrie 2010 Fidel Castro îşi delegă atribuţiile de şef al Partidului Comunist

Fostul preşedinte al Cubei a anunţat că sănătatea sa zdruncinată îl constrânge să-şi delege atribuţiile sale de şef al Partidului Comunist cubanez (PCC), ultimul post în conducerea politică pe care îl mai deţinea. El a făcut acest anunţ, miercuri, în faţa studenţilor, cărora le-a precizat că nu ...

Ultimul minut
17 noiembrie 2010 Ultimul minut

ADRESĂ OFICIALĂ CĂTRE DNA Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că a trimis o adresă oficială către Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma căreia a avut o întâlnire cu procurorul şef al DNA, Daniel Morar. „Eu sunt primul ...

Ultimul minut
16 noiembrie 2010 Ultimul minut

GRIGORAŞ ŞI-A SĂRBĂTORIT ZIUA DE NAŞTERE ÎN VESTIAR Antrenorul echipei Pandurii, Petre Grigoraş, a împlinit, ieri, 46 de ani, el fiind sărbătorit de fotbalişti în vestiar înaintea antrenamentului de dimineaţă, ocazie cu care a primit cadou un tort ornat cu un teren de fotbal. Fostul antrenor al ...

Zsa Zsa Gabor a fost externată
15 noiembrie 2010 Zsa Zsa Gabor a fost externată

Actriţa americană Zsa Zsa Gabor a fost externată, sâmbătă, şi este supusă unui tratament cu antibiotice la domiciliu pentru o infecţie în sânge, după ce fusese spitalizată vineri, pentru a patra oară în ultimele cinci luni. Soţul actriţei, Frederic Prinz von Anhalt, a declarat că Zsa Zsa Gabor este ...

Ultimul minut
15 noiembrie 2010 Ultimul minut

SAMARA, FĂRĂ MEDALII LA OPEN-UL POLONIEI Ultimul test pentru jucătorii de tenis de masă de pe bătrânul continent înaintea Campionatului European de dublu mixt (18-21 noiembrie), Open-ul Poloniei, s-a încheiat duminică, la Varşovia. Constănţeanca Elizabeta Samara a terminat competiţia fără nicio ...

Pedeapsă contestată
15 noiembrie 2010 Pedeapsă contestată

Pe rolul Curţii de Apel Constanţa a ajuns apelul declarat de Elvis Orazali, de 20 ani, din Constanţa, împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa prin care a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. El este nemulţumit de pedeaspă, pe care o consideră prea mare şi va ...

Pacientul decedat în urma operaţiei pe cord, mult prea bolnav!
15 noiembrie 2010 Pacientul decedat în urma operaţiei pe cord, mult prea bolnav!

Necropsia ce a fost efectuată de către specialiştii Serviciului de Medicină Legală Constanţa, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), a scos la iveală faptul că pacientul care a decedat după ce a fost supus operaţiei pe cord, în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a SCJU, era mult prea ...

Jane Fonda, operată cu succes
13 noiembrie 2010 Jane Fonda, operată cu succes

O nouă vedetă de la Hollywood trebuie să lupte pentru viaţa ei cu cancerul. Actriţa americană Jane Fonda a dezvăluit pe blogul ei că a suportat, recent, o intervenţie chirurgicală de extirpare a unei tumori mamare. În vârstă de 72 de ani, Jane Fonda a descoperit această tumoare în urmă cu câteva ...

Tehnici noi în chirurgia cardiovasculară constănţeană
13 noiembrie 2010 Tehnici noi în chirurgia cardiovasculară constănţeană

Şapte pacienţi constănţeni au fost operaţi, timp de trei zile, de către medicii Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, sub îndrumarea colegilor din Germania, selecţia fiind făcută, aşa cum era firesc, în funcţie de gravitatea cazurilor. Şeful ...

Operaţie estetică împotriva migrenelor
12 noiembrie 2010 Operaţie estetică împotriva migrenelor

Un anumit tip de migrenă poate fi vindecat printr-o intervenţie chirurgicală din categoria celor utilizate, de obicei, în scopuri cosmetice. Penny Radcliffe, de 57 de ani, este unul dintre primii pacienţi britanici care s-a supus acestui tratament. Înainte de operaţie, suferea, practic în fiecare ...

Valvă freestyle pentru cardiacii constănţeni
12 noiembrie 2010 Valvă freestyle pentru cardiacii constănţeni

Pe zi ce trece, „bolile” sistemului de sănătate din România se transformă în adevărate tragedii, bolnavii fiind condamnaţi la suferinţă şi, în ultimă instanţă, chiar la moarte. Spitalele noastre nu mai au ce să ofere pacienţilor. Saloane mizerabile, umilinţă, aşteptare, nepăsare ...

Specialiştii germani repară inimile constănţenilor
11 noiembrie 2010 Specialiştii germani repară inimile constănţenilor

Pentru prima dată în Dobrogea, pacienţii cu afecţiuni cardiace care au nevoie de intervenţii chirurgicale sunt operaţi fără ca inima să le fie oprită pe durata procedurii. La doi ani de la înfiinţarea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară (CCC) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) ...

Jurnalist mutilat, condamnat la amendă pentru defăimare
11 noiembrie 2010 Jurnalist mutilat, condamnat la amendă pentru defăimare

Ziaristul rus Mihail Beketov, militant ecologist rămas infirm pe viaţă, în urma agresiuni asupra sa, în 2008, a fost condamnat, ieri, la o amendă pentru defăimare la adresa primarului oraşului Himki din apropierea Moscovei. Găsit vinovat de defăimare, Mihail Beketov a fost condamnat la o amendă de 5.000 ...

Ion Cârnu, omul-orchestră
8 noiembrie 2010 Ion Cârnu, omul-orchestră

Suntem concitadini şi contemporani cu mulţi oameni extraordinari despre care nu ştim nimic şi care dispar de pe scena vieţii nelipsind decât de prietenilor apropiaţi. Una dintre aceste persoane este Ion Cârnu, care anul acesta a împlinit 70 de ani. Pe numele acestuia, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi ...

Ajutor pentru o tânără mamă!
5 noiembrie 2010 Ajutor pentru o tânără mamă!

În urmă cu doi ani, Elena Gemănaru, de 34 de ani, din Năvodari, a primit cumplitul diagnostic de tumoare la creierul mic. Problema de sănătate a fost descoperită exact când a adus pe lume primul său copil, David, un băieţel perfect sănătos. În urma unui reportaj la Neptun TV, un membru al “Lions ...

Ultimul minut
4 noiembrie 2010 Ultimul minut

SPECTACOL LA TECHIRGHIOL Ieri a continuat faza pe judeţ a Memorialelor “Gheorghe Ola” şi “Gheorghe Ene” la fotbal pe teren redus, turnee organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Prima competiţie este rezervată copiilor născuţi în anul 2001, iar cealaltă copiilor născuţi în ...

1...6970717273...124
12