În ultimele 48 de ore, prin Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” au fost primite peste 100 de apeluri de urgenţă, 42 dintre acestea fiind solicitări la care au intervenit echipajele SMURD. Reprezentanţii ISU spun că persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale fie erau hipertensive sau cu alte afecţiuni medicale, fie prezentau plăgi tăiate şi diferite traumatisme prin cădere de la acelaşi nivel sau prin agresiune. Cadrele medicale spun că în acest interval au preluat, din staţiunea Mamaia, trei pacienţi, respectiv Elena Crăciun, în vârstă de 49 ani, hipertensivă, care, la sosirea echipajului SMURD, era în stare de inconştienţă, Gheorghe Balaş, de 49 ani, cu traumatisme prin agresiune, şi o tânără în vârstă de 17 ani, Didina F., care era într-o criză depresivă. O altă adolescentă în vârstă de 16 ani, Petruţa Cristina Cucu, aflată în staţiunea Saturn, a primit îngrijiri medicale pentru o plagă facială. Ioana Cojocariu, în vârstă de 55 ani, aflată în zona 2 Mai – Vama Veche, a solicitat ajutor medical pentru dureri mari la piciorul stâng, iar Constantin Gheorghiu, de 46 ani, a primit îngrijiri medicale pentru un traumatism cranian provocat în urma unel altercaţii în faţa Hotelului President, din Mangalia. Paramedicii au acordat îngrijirile necesare şi altor două persoane, Adela Gheorghe, de 24 ani, şi Mihai Sebastian Juscă, de 32 de ani, ambii aflaţi în zona plajei din Vama Veche, întrucât prezentau traumatisme prin cădere de la acelaşi nivel. Ultima intervenţia a medicilor SMURD a fost în zona peninsulară turistică a municipiului Constanţa, unde un bărbat în vârstă de 47 ani, Georgios Bekris, era căzut inconştient la pământ. Bărbatul a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa unde a rămas internat sub supraveghere.