Intervenţiile chirurgicale robotice vor fi gratuite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac:

Intervenţiile chirurgicale robotice vor fi gratuite

Justiție 11 Iulie 2009 / 00:00 696 accesări

Intervenţiile chirurgicale robotice costă aproximativ 9.000 de lei fiecare, iar cele laparoscopice în jur de 4.000 de lei, toate operaţiile fiind suportate din bugetul asigurărilor sau de la stat, în niciun caz de către bolnavi, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. „Achiziţia celor cinci roboţi pentru chirurgia de înaltă performanţă costă aproape nouă milioane de euro, iar o operaţie ar costa cam 9.000 de lei, în timp ce una laparoscopică este de aproape 4.000 de lei”, a adăugat demnitarul. Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca, Mircea Beuran, a spus că aceste operaţii sînt făcute numai cu recomandare precisă. „Nu orice operaţie are indicaţie laparoscopică, cum nu orice intervenţie poate fi realizată cu robotul”, a explicat Beuran. Toate achiziţiile de echipamente sau aparatură medicală derulate de către Ministerul Sănătăţii (MS) se realizează numai pe baza cererilor venite din partea unităţilor sanitare şi a nevoilor identificate de către specialiştii din comisiile de specialitate ale MS, care au obligaţia de fundamenta, din punct de vedere medical, tehnic şi economic, necesitatea solicitărilor. Achiziţia sistemelor de chirurgie robotică nu a făcut excepţie de la regulă, acestea fiind solicitate de către membrii Comisiei de Chirurgie Minim Invazivă, condusă de profesorul Lazăr Fulger, şi de către profesorul Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic. De altfel, în cadrul primului simpozion de chirurgie robotică, desfăşurat în iunie, la Bucureşti, atît profesorul Irinel Popescu, cît şi mai mulţi specialişti din România şi străinătate au apreciat public valoarea şi necesitatea utilizării roboţilor chirurgicali. Solicitarea de achiziţie a noilor roboţi a fost fundamentată de Comisia de Chirurgie Minim Invazivă pe beneficiile aduse deopotrivă pentru spital, chirurgi şi pacienţi. Conform membrilor comisiei, beneficiile pacientului în urma unor astfel de intervenţii vizează reducerea timpului de spitalizare, reducerea pierderilor de sînge şi, consecutiv, a necesarului pentru transfuzie, reducerea durerii post-operatorii, a disconfortului şi riscului de infecţie, recuperarea şi întoarcerea mai rapide la activităţile curente. În România, mai există două sisteme chirurgicale asistate robotic, unul la Institutul Fundeni - Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic şi altul la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Secţia cardiacă şi a vaselor mari. Din ianuarie 2008, cînd s-au efectuat primele intervenţii robotice, şi pînă în martie 2009, în Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic s-au realizat peste 200 de operaţii cu sistemul chirurgical “da Vinci”, acest fapt dovedind că noua tehnologie a fost adoptată şi implementată cu succes, potrivit specialiştilor. Fondurile pentru achiziţia chirurgiei robotice provin din veniturile proprii ale MS, respectiv din taxa de viciu. Acestea nu afectează bugetul actual al spitalelor, ca urmare achiziţia nu influenţează activitatea vreunei unităţi sanitare. De altfel, fondurile din taxa de viciu nici nu pot fi utilizate în alt scop. Taxa de viciu a fost destinată, prin Legea 95/2006, pentru investiţiile pe care ministerul doreşte să le realizeze în echipamente medicale sau aparatură. Mai mult, MS pierde aceste fonduri dacă nu le utilizează. „În ultimii trei ani, din taxa de viciu s-a achiziţionat, la cererea spitalelor şi a medicilor din Comisiile de specialitate ale MS, aparatură de radiologie, RMN-uri, computer tomograf, ecografe şi ambulanţe”, a mai spus Bazac. Comisia de evaluarea a ofertelor pentru achiziţia publică se va întruni, luni, 13 iulie, la Ministerul Sănătăţii, pentru a analiza oportunitatea continuării procedurii de achiziţie în funcţie de valoarea şi complexitatea ofertelor.



12