Claudiu Bleonţ, unul dintre actorii de renume ai Teatrului Naţional, implicat, totodată, într-o multitudine de proiecte independente, este unul dintre artiştii controversaţi ai zilelor noastre. Iubit şi acuzat, deopotrivă, mesajul său artistic fiind considerat, uneori, prea „frivol”, inepuizabilul Bleonţ „s-a confestat”, în luna martie, în faţa publicului constănţean, în spectacolul-eveniment „Amadeus”, de Peter Shaffer, în regia lui Toma Enache. În cadrul unui amplu interviu acordat cotidianului „Telegraf”, Claudiu Bleonţ, care, prin modul său „controversat” de a fi este pe placul tot mai multor tineri, vorbeşte despre omul din spatele scenei şi despre întâlnirile providenţiale care l-au marcat.

Reporter: Cum este Claudiu Bleonţ, omul din spatele scenei?

Claudiu Bleonţ: Eu cred că sunt un om normal. Trăiesc şi eu sub frământările: cine sunt, unde mă duc, care este rostul meu în viaţă?! Am avut norocul să fac teatru, să învăţ despre oameni şi să amplific aceste întrebări.

Rep.: Publicul larg vă cunoaşte din piesele de teatru, dar şi din filme. Ce vă este mai drag, teatrul sau filmul?

C. B.: Nu sunt genuri diferite, în ambele cazuri vorbim despre arta teatrului. Filmul este un derivat din teatru, care foloseşte tehnica, este menit pentru privit şi observat. În teatru, toţi oamenii sunt vii în faţa unor oameni vii. Fimul are alt gen de pregătire. Baza filmului rămâne, însă, actoria de teatru, care se nuanţează şi devine specifică, în lucrul cu tehnica.

Rep.: A existat, de-a lungul vieţii, o întâlnire providenţială, care v-a marcat?

C. B.: Da, întâlnirea cu viaţa. Am întâlnit oameni remarcabili. Am fost înconjurat de mari actori ai teatrului românesc, am cunoscut mari actori ai teatrului mondial, am lucrat cu mari actori străini, cu mari regizori. Trăiesc cu parteneri interesanţi, cu texte importante. Însă, viaţa este întâlnirea providenţială. Admir şi am admirat personalităţi din alte domenii decât teatrul şi filmul şi nu mi-am făcut un model. Cred că omul trebuie să devină pentru sine însuşi un model, nu să încerce să imită pe cineva. Eşti sigur influenţat şi determinat de ceilalţi, dar tot timpul trebuie să nu uiţi că povestea ta e unică şi irepetabilă.

Rep.: Totuşi, trebuie să existe cineva care v-a marcat.

C. B.: Trebuie să recunosc începutul. În teatrul studenţesc „Podul”, omul care m-a şcolit, m-a îmblânzit, m-a smerit, m-a format pentru teatru, a fost Cătălin Naum, cu care am lucrat şi după ce am terminat Institutul (n. r. Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”). A doua întâlnire importantă a fost cu regizorul de teatru, actorul şi omul Grigore Gonţa, care mi-a fost profesor în anii III şi IV de studenţie. El m-a ajutat, m-a disciplinat şi mi-a oferit posibilitatea să înţeleg meşteşugul actoriei. Au urmat întâlnirile cu Andrei Şerban, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, cei patru mari regizori români. E atât de lungă lista... Îi includ pe toţi în mine. Ai nu-i enumera pe unii înseamnă a nu-i onora pe ceilalţi. Important este că am avut întâlniri extraordinare.

Rep.: Există un rol pe care doriţi să îl interpretaţi?

C. B.: Nu. Îmi place enorm piesa „Amadeus”. Eu sunt un mesager al textului lui Peter Shaffer. Am fost distribuit întotdeauna, iar în proiectele independente, am convenit cu echipele de actori să facem cât mai bine un text. Sunt de principiu că, în orice parte a Universului ţi-ai îndrepta ochii, este misterul, în orice om pe care îl întâlneşti, misterul este prezent. În orice text se ascund viaţa şi problemele fundamentale ale omului. (Va urma)