Candidatul USL în Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor, Radu Babuş, consideră că rolul parlamentarului este acela de a sprijini proiectele primarilor, de a fi alături de comunitatea locală. El spune că este inacceptabil ca, în anul 2012, într-un oraş ca Ovidiu, să existe un cartier în care infrastructura lipseşte cu desăvârşire.
Reporter: Campania electorală se termină. A fost greu, a fost uşor?
Radu Babuş: A fost o campanie electorală grea, dar nu pentru că cei doi contracandidaţi mi-ar fi pus piedici, ci pentru faptul că acest Colegiu unde candidez are foarte multe probleme. Timp de patru ani, nimeni nu s-a interesat de soarta oamenilor din acest Colegiu. Am mers în fiecare localitate pentru a discuta cu oamenii, pentru că numai aşa le poţi afla problemele. Mi-au spus că, în patru ani, deputatul pe care l-au ales în 2008 nu s-a mai interesat de soarta lor. De exemplu, la Ovidiu, actualului deputat al PDL îi spun „deputatul cutie poştală”. Atât au văzut locuitorii oraşului în cei patru ani: o cutie poştală la intrarea în sediul Primăriei din Ovidiu. La Mereni, oamenii mi-au spus că speră să mă vadă la faţă şi după ce voi ajunge în Parlament. A fost o campanie grea, pentru că a trebuit să-i conving pe oameni că USL nu promite ceea ce nu poate face.
Rep.: Cât de mult contează ca deputatul să fie alături de primarii celor trei oraşe din Colegiul 4, Ovidiu, Murfatlar şi Negru Vodă?
R.B.: În loc să evolueze, să se dezvolte din punctul de vedere al infrastructurii, cele trei oraşe s-au întors înapoi în timp, undeva spre Evul Mediu, cu uliţe în loc de străzi, fără apă potabilă şi curent. Este inacceptabil pentru un primar şi un deputat PDL, care au avut la îndemână toate instrumentele necesare pentru a aduce bani aici, să sfideze nevoile oamenilor. La Ovidiu, de exemplu, în anul 2012, există oameni care şi-au ridicat casele cărând bidoane cu apă. De ce? Pentru că primarul, pe care locuitorii l-au sancţionat în vară, le-a ignorat nevoile. Cum este posibil, tu ca primar să obligi prin contract ridicarea unor case, fără să duci utilităţile în zona respectivă (apă, gaze, curent, canalizare)? Dacă actualul deputat ar fi venit în cei patru ani să discute cu oamenii, nu ar fi aflat de aceste probleme? Cu siguranţă că da. Dar nu şi-a dat interesul. Şi-a luat voturile în 2008 şi atât.
Rep.: Cum v-aţi implicat în rezolvarea problemelor de la Ovidiu?
R.B.: În campania de la locale am fost alături de actualul primar USL, George Scupra, şi am putut să aflu aceste probleme. În calitate de consilier judeţean, am făcut lobby la nivel local pentru proiectele noului primar, care acum sunt aproape finalizate. Oamenii de acolo au gaze, au apă, şi în foarte scurt timp încep şi lucrările la reţeaua de canalizare. Am fost să discut cu locuitorii din Ovidiu, care mi-au spus că nu mai sperau ca cineva să îi ajute. De asemenea, tot cu sprijinul meu, primarul din Ovidiu a depus la Consiliul Judeţean o solicitare de extindere a orarului pentru transportul în comun. Acest lucru a fost aprobat în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean. Acum, locuitorii din Ovidiu care lucrează în Constanţa au cu ce ajunge acasă. Aceasta trebuie să fie implicarea parlamentarului.
Rep.: Peste trei zile, locuitorii din Colegiul 4 merg la vot. Care este mesajul pe care doriţi să îl transmiteţi?
R.B. În primul rând, alegătorii trebuie să ştie că USL şi eu nu promitem decât ceea ce putem realiza. Este foarte uşor să le spui oamenilor că le dai locuri de muncă ?i salarii sau că le vei mări pensiile, pentru a le obţine votul. Treaba mea ca parlamentar este să fiu aproape de primari, aproape de oameni, să le aflu problemele şi să merg în Parlament sau la Guvern ca să fac tot ceea ce pot pentru a le rezolva. Nu mai vrem jaf şi umilinţă. Nu mai vrem dispreţ faţă de cetăţean. Viitorul Parlament şi Guvern vor fi în slujba cetăţeanului!