Interzicerea oficială a ţigărilor mentolate va creşte „piaţa neagră“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
JTI "Bine public iluzoriu"

Interzicerea oficială a ţigărilor mentolate va creşte „piaţa neagră“

Eveniment 27 Februarie 2014 / 00:00 1962 accesări

Directiva privind produsele din tutun, care interzice, printre altele, ţigările mentolate şi impune pictograme mai mari pe pachete, votată ieri de Parlamentul European, nu va aduce niciun beneficiu sănătăţii publice, dar va determina pierderi la bugetele statelor membre UE, potrivit JTI. "Presiunile politice exercitate de grupurile de interese anti-tutun au cântărit mai greu decât necesitatea unor propuneri echilibrate, corecte şi bazate pe dovezi. Deciziile părtinitoare, luate în grabă, sunt contraproductive şi nu au ca rezultat o legislaţie eficientă. Mărirea excesivă a avertismentelor de sănătate, până la 65%, cu pictograme poziţionate în partea superioară a pachetului şi standardizarea formei şi dimensiunii ambalajului, nu va creşte gradul de conştientizare privind riscurile asociate fumatului", a declarat, într-un comunicat, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria. Ea crede că, în schimb, comercianţii cu amănuntul şi consumatorii vor întâmpina dificultăţi în diferenţierea mărcilor, iar falsificatorii vor avea un model gata pregătit pentru a contraface pachetele. Oficialul JTI afirmă că s-a creat încă un precedent periculos, un act de ipocrizie, prin care sunt îngrădite drepturile comerciale ale unei industrii legale în numele unui "bine public iluzoriu". Aceasta spune că obiectivele declarate privind sănătatea publică nu vor fi atinse. "Interzicerea ingredientelor, cum ar fi mentolul, nu va avea ca rezultat o scădere a incidenţei fumatului, în schimb va acorda contrabandiştilor o ocazie în plus să creeze o „piaţă neagră“ paralelă, furnizând produse nereglementate din ţările vecine, nemembre UE", potrivit JTI, unul dintre cei trei mari producători de ţigări din România. Propunerea legislativă de actualizare a Directivei UE privind tutunul, ce are ca obiectiv ca produsele din tutun să fie mai puţin atractive pentru tineri, a fost aprobată de deputaţi miercuri.

CE ZICE LEGEA? Această propunere legislativă, agreată cu miniştrii Sănătăţii din UE, cere ca 65% din suprafaţa tuturor pachetelor să fie acoperită de imagini avertizante. Ţigările electronice vor fi de asemenea reglementate, fie ca produse medicale, dacă promovează abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. Textul interzice aromele în ţigări şi în tutun care ar putea face produsele mai atractive prin crearea unei "arome caracteristice". Mentolul va fi interzis din 2020. Directiva va fi înaintată Consiliului de Miniştri la 14 martie. Statele membre vor fi obligate să aplice noile prevederi în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a directivei actualizate. JTI solicită acordarea unei perioade de tranziţie "rezonabile şi realizabile". "Companiile de tutun, producătorii de ambalaje, furnizorii de utilaje, comercianţii en gros şi comercianţii cu amănuntul trebuie să beneficieze de o perioadă de timp suficientă pentru a absorbi aceste schimbări radicale şi complexe", se mai arată în comunicat.



12