Interzicerea pălmuirii copiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Interzicerea pălmuirii copiilor

Monden 16 Iulie 2010 / 00:00 364 accesări

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a trimis un proiect de lege Congresului prin care doreşte interzicerea pedepselor fizice împotriva copiilor. Legea ar condamna orice tratament degradant sau cu cruzime care umileşte sau ameninţă în mod serios copiii, printre care şi pălmuirea. Preşedintele brazilian a atras atenţia că nu vrea să intervină în procesul de educaţie pe care părinţii îl oferă copiilor, dar a spus că toată lumea ştie că pălmuirea nu educă mai bine decât vorba bună. Conform legislaţiei actuale din Brazilia, abuzurile împotriva copiiilor sunt ilegale, dar legea propusă va interzice explicit, pentru prima oară, pălmuirea şi lovirea. Părinţii care ignoră legea vor primi un avertisment, iar la a doua abatere ar putea fi trimişi la cursuri de protejare a copiilor sau chiar să fie supuşi unor tratamente psihiatrice. În ultimul caz, serviciile de protecţia copilului vor interveni în casele în care problemele persistă.

Preşedintele brazilian, care se trage dintr-o familie săracă, ce avea opt copii, a declarat că se simte norocos că mama lui nu şi-a lovit niciodată copiii şi că el i-a urmat exemplul. ”Dacă pedepsele şi bătăile ar rezolva problemele, atunci nu am avea atâta corupţie şi infracţionalitate în ţara asta”, a afirmat Luiz Inacio Lula da Silva. Proiectul are nevoie de aprobarea ambelor camere ale Congresului înainte să devină lege.

Taguri articol


12