Cancelarul german, Angela Merkel, s-a întîlnit, ieri, cu premierul britanic, Gordon Brown, la Londra, pentru discuţii despre probleme-cheie care vizează relaţiile bilaterale, dar, probabil, şi despre Tratatul european. Angela Merkel face prima sa vizită în Marea Britanie, de cînd a devenit Gordon Brown prim-ministru, în iunie.
Convorbirile intervin în condiţiile în care Gordon Brown se confruntă cu presiunile conservatorilor, aflaţi în opoziţie, de a organiza un referendum pe tema viitorului tratat al UE. Conservatorii susţin că tratatul, care trebuie finalizat pînă la sfîrşitul acestui an, este similar cu proiectul de Constituţie europeană respins, în 2005, de alegătorii din Franţa şi Olanda. Guvernul laburist promisese să organizeze un referendum legat de Constituţie. Un sondaj recent ICM realizat pentru “Daily Mail” a indicat că 82% dintre alegătorii Marii Britanii doresc să îşi exprime părerea faţă de tratat prin referendum, ceea ce a sporit presiunea asupra lui Gordon Brown.
Angela Merkel a avut un rol crucial în propunerea unui nou tratat care să înlocuiască proiectul constituţional, în condiţiile în care acesta a fost respins, în 2005, de alegătorii francezi şi danezi. Germania a asigurat preşedinţia UE în prima jumatate a acestui an, dar cancelarul german s-a folosit de această perioadă ca să-i convingă pe ceilalţi lideri să accepte un proiect de tratat. Tratatul păstrează mai multe dintre prevederile inovatoare ale Constituţiei, dar acordă posibilitatea de a excepta Marea Britanie de la unele prevederi ale sale în anumite domenii-cheie. De asemenea, în noul proiect de tratat, s-a renunţat la elementele simbolice care au fost contestate, drapelul şi imnul. Tratatul ce a rezultat este un compromis incomod, care păstrează suficiente elemente din proiectul original pentru a nu irita acele state membre care au ratificat deja tratatul, dar care îi permite preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, să anunţe că ţara sa îl va ratifica mai degrabă pe cale parlamentară decît prin referendum.
Irlanda este singurul stat care a declarat că va organiza sigur un referendum. Totuşi, dacă Marea Britanie va acţiona la fel, probabil că şi ceilalţi membri se vor simţi presaţi din punct de vedere politic să organizeze referendumuri. O astfel de situaţie ar da peste cap calendarul pregătit cu grijă, pentru prima dată prezentat de Angela Merkel, ce prevede ca noul tratat să intre în vigoare la jumătatea anului 2009.