Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, vor avea o întrevedere bilaterală, mîine, la Evian (oraş din estul Franţei), cu ocazia prezenţei lor la o conferinţă organizată de Institutul francez de Relaţii Internaţionale /IFRI/, a indicat, luni, directorul acestui centru. “Preşedintele Sarkozy va închide prima ediţie a World Policy Conference (WPC), organizată la Evian”, a anunţat Dominique David, directorul IRFI.
Întîlnirea Sarkozy-Medvedev ar urma să aibă loc cu două zile înaintea datei limită prevăzute pentru retragerea trupelor ruse din Georgia, conform acordului convenit la 8 septembrie, la Moscova, între cei doi preşedinţi. World Policy Conference, care se desfăşoară între 6 şi 8 octombrie, la Evian, reuneşte mai mulţi şefi de stat şi de guvern, precum şi cercetători în domeniul relaţiilor internaţionale.