Întîlnire sub semnul poeziei, cu Ionuţ Caragea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întîlnire sub semnul poeziei, cu Ionuţ Caragea

Cultură 11 Mai 2009 / 00:00 1498 accesări

Tînărul Ionuţ Caragea, autor a opt volume de versuri, şi-a lansat, sîmbătă, la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“, cea mai recentă lucrare, „Absenţa a ceea ce sîntem“. Poetul s-a întors, pentru scurt timp, din Canada, ţara care l-a „adoptat” de mai bine de şapte ani. Lansarea propriu-zisă a fost precedată de un maraton de poezie, Ionuţ Caragea citind celor prezenţi din volumele publicate în ultimii doi ani: „Delirium Tremens“, „M-am născut pe Google“, „Donator universal“, „Omul din cutia neagră“, „33 bis“, „Analfabetism literar“, „Negru Sacerdot“, „Absenţa a ceea ce sîntem“, dar şi din tomul de citate şi aforisme „Dicţionarul suferinţei“. Despre lucrările pe care le semnează, Ionuţ Caragea a menţionat că acestea reflectă, încă din titlu, etape ale vieţii sale.

Printre cei care au vorbit în termeni admirativi despre creaţiile tînărului autor s-au aflat poetul Valeriu Cuşner şi tînăra sa colegă, Amelia Stănescu. Gazda manifestării a fost directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene, Adriana Gheorghiu, moderator fiind Emilia Dabu, vicepreşedinte al filialei dobrogene a Uniunii Scriitorilor din România. În aula instituţiei de cultură care a găzduit evenimentul s-au aflat, printre alţii, scriitoarea Mihaela Burlacu, consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi sociologul şi scriitorul Constantin Lămureanu. Amelia Stănescu a făcut o scurtă prezentare a cărţilor de poezie semnate de Ionuţ Caragea, pentru a-i caracteriza stilul, observînd că versurile sale trimit către o poezie a tinerei generaţii, aşa cum se justifică şi din titlul „M-am născut pe Google“.

Evenimentul, prezentat ca o întîlnire a „poetului care s-a născut pe Google“ cu cititorii de acasă, a avut un caracter umanitar, banii obţinuţi din vînzarea cărţilor lui Ionuţ Caragea fiind destinaţi copiilor de la Complexul de servicii comunitare „Orizont“.

Ionuţ Caragea s-a născut la Constanţa, pe data de 12 aprilie 1975 şi a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius“, promoţia 1998. În prezent, tînărul locuieşte în Canada, fiind instructor de sport, dar marea sa pasiune rămîne scrisul. În proza de ficţiune, Ionuţ Caragea foloseşte pseudonimul „Snowdon King“.



12