Măria Sa Boc al IV-lea, unsul lui Zeus în România, a prezentat, ieri, naţiunii, priorităţile sfatului portocaliu pe care îl conduce din Cetatea Victoria. Culmea, priorităţile lui Boc al IV-lea, în anul de graţie 2010, sunt identice cu ale predecesorului său, Boc întâiul, din 2009. Aceleaşi creşteri de pensii, aceeaşi reformă a statului, aceeaşi descentralizare, acelaşi statut al minorităţilor şi aceeaşi primenire a clasei politice sunt priorităţile lui Boc, indiferent al câtelea ar fi el, acum şi pururea şi-n vecii vecilor... În concluzie, din 2009 până în 2010 nu s-a întâmplat nimic cu aceste priorităţi. Doar dacă, nu cumva, premierul are o problemă lexicală. Ultima dată când am citit dicţionarul, prioritate însemna „întâietate, dreptul de a fi primul tratat” şi nicidecum a lăsa un domeniu la voia întâmplării până când îţi sar sindicatele în cap. În acelaşi dicţionar, descentralizare însemna „autonomie administrativă acordată organelor locale” şi nu creşterea puterilor discreţionare ale unui Guvern demis de „bun” ce a fost, cârpit şi repus în drepturi. Creşterea (pensiilor) nu înseamnă în niciun caz micşorarea (punctului de pensie). Mai mult, reforma (statului) are ca definiţie „a schimba în bine”, nu a da afară personalul din administraţie până se blochează activitatea autorităţilor locale sau ale statului. Primenirea (clasei politice) are o definiţie similară cu reforma, ceea ce nu ar însemna promovarea nepotismelor şi nici acordarea pe criterii subiective de salarii nesimţite pentru clica de partid. Aşadar, până să înceapă iar să vorbească în dodii, fără a cunoaşte sensul termenilor pe care cu preamărire îi foloseşte, Măria Sa Boc al IV-lea ar trebui să mai citească. O singură recomandare: Dic-ţi-o-nar! Al limbii române, evident.