Toată lumea ştie că politica este un „sport” imprevizibil sau o meserie periculoasă. Cu atît mai mult, politica dîmboviţeană este un „loc” în care îţi poţi rupe gîtul, exact acolo unde alţii şi-au aflat gloria… Cel mai imponderabil element din cariera unui politician este chiar „materialul clientului”, adică votul. Pentru asta s-au inventat sondajele, în lumea contemporană! Dar sondajele pot manipula opinia publică şi intenţiile de vot, fără ca acest lucru să constituie o infracţiune, conform legislaţiei actuale.
M-am gîndit la asemenea amănunte, dar şi la multe altele, ascultîndu-l pe analistul şi politologul Bogdan Teodorescu, pe care îl cunosc personal încă de la începutul anilor ‘90, de pe vremea cînd era redactor şef la săptămînalul „Tinerama”. Nu pun la îndoială nici măcar un milimetru din abilitatea intelectuală şi onestitatea profesională pe care le-a dovedit acest om pînă acum! Tocmai de aceea îl creditez cu cea mai mare încredere, dintre toţi analiştii, editorialiştii sau „deontologii”, cum îi place cuiva să spună. Analiza ultimelor săptămîni politice româneşti, pe care Bogdan Teodorescu a făcut-o acum cîteva zile, mi s-a părut impecabilă, dacă nu chiar memorabilă. Mă întreb ce „rating” a avut în această perioadă de vacanţă?
Scenariul nevăzut cu ochiul liber din acest moment electoral de tranziţie (au trecut localele, dar urmează generalele) arată oarecum diferit de ceea ce cred ageamiii sau insinuează sondajele. Dincolo de perdeaua de fum a declaraţiilor oficiale, posibila alianţă între PSD şi PNL este evident consolidată. Cu aproximativ 60%, procente cumulate după locale, în versiunea PSD + PNL + UDMR + PC, viitoarea majoritate parlamentară este asigurată, ceea ce ar lăsa PD-L în opoziţie încă patru ani, fapt ce ar atrage după sine pierderea clientelei politice. Acest pericol a fost înţeles foarte repede de Traian Băsescu. El şi-a reluat rolul de „locomotivă politică”, pentru PD-L, cu ocazia recentelor inundaţii, numai că premierul Tăriceanu nu a mai repetat greşeala din perioada podului rupt de la Mărăcineni, asigurîndu-şi o vizibilitate ce a diminuat prezenţa preşedintelui. A doua manevră sînt sondajele INSOMAR! Ele repetă în fiecare lună, de la locale încoace (şi vor continua astfel pînă la toamnă), că PD-L are aproape 40% intenţie de vot, cînd realitatea electorală a localelor fixează acest partid la numai 28%. Ultima manevră se va declanşa înaintea generalelor, cînd Băsescu va spune electoratului, călcînd în picioare Constituţia: „Dacă mă vreţi din nou preşedinte, trebuie să votaţi PD-L, ca să am sprijin!”
Aş vrea să fiu bine înţeles: astea nu sînt opiniile mele. Am rezumat doar, pentru voi, analiza magistrală a lui Bogdan Teodorescu. În acest editorial este vorba despre o analiză, mai mult decît o profeţie. Cum spuneam şi la început, cariera unui politician depinde de „materialul clientului”, iar acesta, adică votul, nu poate fi ghicit, ci doar aproximat.
Ar fi mai bine dacă preşedintele le-ar spune alegătorilor, parafrazînd o replică literară celebră: „Dacă voi nu vreţi PD-L, eu îl vreau”…