Am mai făcut comentarii pe această temă într-un editorial de acum câteva luni. De astă-dată, mă văd nevoit să reiau subiectul, deoarece evenimentele petrecute în ultimele două zile, atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern, îmi oferă parcă „pe tavă” oportunitatea unei asemenea comparaţii ironice, chiar dacă ironia este niţel amară şi neliniştitoare, cel puţin pentru noi, românii.
Aşadar, după atentatul de la Burgas şi Bulgaria vecină, este clar că terorismul internaţional bate şi la porţile României! Era aproape previzibil... Din acest punct de vedere, ironia comparaţiei pe care vreau să o fac îmi lasă un gust amar, fiindcă în urma tragediei de lângă graniţele ţării noastre, care dovedeşte nesiguranţa frontierei de sud-est a Uniunii Europene, noi şi bulgarii, veţi vedea, putem să ne luăm adio, pentru o lungă perioadă, de la intrarea în spaţiul Schengen, ca să nu mai vorbesc despre felul în care ar fi posibil să reacţioneze americanii pe această temă, apropo de scutul antirachetă care trebuie instalat la Deveselu. Dar ironia mai este, în egală măsură, neliniştitoare, pentru că siguranţa noastră naţională pare vulnerabilă, ca un schweitzer ciuruit de găuri, nu atât din pricina terorismului, sau nu numai, cât din cauza iresponsabilităţii administrative autohtone! Ca să mori, în România nu ai nevoie doar de atentate... Te poţi urca într-un tramvai care se rupe în două, în urma unei ciocniri, după cum aţi văzut la ştiri, poţi călători liniştit cu maşina pe şoselele patriei, dar îţi cade un stâlp de iluminat peste tine, te poate sfâşia o haită de maidanezi chiar în centrul capitalei „şi aşa mai departe”.
CSAT-ul nu se ocupă de aşa ceva, ci de telefonul ilegal al lui Traian Băsescu! Nu este, totuşi, ironic?...