„Întreaga mea lume”, adaptare după piesa “Things I Know To Be True” de Andrew Bovell,este o producţie prezentată în Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa de Teatrul Arte dell’Anima. Spectacolul prezintă povestea unei familii, revelaţiile despre viaţă în ceea ce o priveşte pe cea mai tânără membră, Rosie, şi modul în care familia se dezintegrează şi apoi reuneşte în jurul unei drame: dispariţia mamei. Spectacolul este închegat, însă uşor dezechilibrat în ceea ce priveşte construcţia şi evoluţia personajelor, iar actorii, încă foarte tineri, au nevoie de mai multă experienţă pentru a face textul să se aşeze aşa cum trebuie în conştiinţa interpretării personale. De remarcat prestaţia lui Dorin Enache, care, pe ultima jumătate a spectacolului are câteva partituri puternice şi de efect. Textul este destul de corect adaptat şi extrem de generos din perspectiva interpretării actoriceşti. Spectacolul este o reîntoarcere duioasă la sinele integrat în spaţiul familial, dimensionat de veşnicele cicăleli, îngrijorări şi vorbe de duh, cărora li se simte lipsa abia când nu mai sunt, şi are o dinamică specială, intimă, aceea redată de mecanismul după care funcţionează resorturile sentimentale şi afective ale unei comunităţi strânse şi interdependente, familia. Dacă mai aveţi să-l ocazia să-l revedeţi, mergeţi cu încredere, căci vă veţi regăsi frustrările, despre care peste ani veţi descoperi că sunt false şi duioşiile despre care vă este ruşine să povestiţi prietenilor. Veţi regăsi dragul de părinţi sau de copii, modul în care ne comportăm cu unii sau cu ceilalţi, nu întotdeauna corect şi echidistant. Veţi regăsi un spectacol complet, care vă va dărui gânduri şi bucurie şi, poate, o intenţie de reorganizare a relaţiilor şi abordării acestora.
În distribuție: Rosie–Irina Noapteş, Pip–Adelina Toma, Mark–Claudian Șiman, Ben–Vlad Lință, Fran–Anca Bejan, Bob–Dorin Enache. Scenografie: Flavia Stroe. Producție UNATC. Sound&light: Claudia Ene și Patricia Cordoş.
B.C.